Ieri am plecat din Sevilia spre Maroc.

Am plecat cu emoții, cu entuziasm, cu teamă, cu gândul la articolele pe care le-am citit, la filmulețele pe care le-am văzut despre Maroc. Or fi peisajele așa de frumoase, o să fie atât de cald, o să ne asalteze oamenii pe stradă cu fel de fel de produse, cum o să fiu privită acolo ca femeie, cum o să fie mâncarea, cum o să fie cazarea, drumurile etc, etc? Când mergi într-o țară cu o cultură diferită, informațiile pe care le găsești înainte să ajungi acolo sunt atât de diverse că nu știi ce să crezi. Cei care au călătorit aici au multe povești de spus, unele mai faine, altele mai de speriat.

Am ajuns în jurul orei 14.00 în portul din Algeciras și am intrat să luăm bilete. Agenții peste agenții, unii așteptând să vii la ei, alții strigând după tine. Prețurile nu erau afișate, așa că îți alegeai de unde să cumperi pe criteriul mă uit la ei în ochi și le fac o citire psihologică rapidă. Am ales FSR, pentru că fata de acolo părea liniștită și serioasă. 130 de euro, dus-întors, două persoane și un motor. Biletul de întoarcere nu are dată fixă, poate fi folosit până la maximum 1 an de la data emiterii. După ce trecem de mai multe porți și puncte de control, ajungem pe feribot. Doi băieți ne ancorează motorul din patru părți ca nu cumva să se răstoarne pe drum și urcăm la zona cu pasageri. Mâncăm pachetul pe care îl pregătisem, completăm un formular și ne așezăm la o coadă imensă, unde să le predăm și să primim ștampilă pe pașaport.

După mai bine de două ore, ajungem în Tanger-Med. Suntem în Africa, în Maroc, am ajuns după mai bine de o lună. Parcă nici n-a fost așa departe. 🙂

GPS-ul nu dă semne de viață, așa că mergem după indicatoare.

Ajungem în vamă. Un polițist țipa și se uita înspre noi. Ups. De fapt, se certa cu altul care era în spatele nostru. Oare așa avea să fie? Ei bine, nu. Ne face semn să ne mutăm pe altă bandă, că la el sunt prea mulți. Cu plăcere, nu ziceți de două ori! Unul mult mai liniștit ne face actele de intrare în țară, Cristi semnează ceva declarații, facem asigurarea civilă pentru motor (90 euro/lună) și plecăm spre Chefchaouen, prima destinație din Maroc.

La fiecare sens giratoriu era o patrulă de poliție. Avea să fie așa 80% din drum și când spun la fiecare sens, chiar nu exagerez. Când nu mai era clar pe unde să o luăm, opream și întrebam un polițist. Foarte de treabă oamenii, părea chiar că se bucură că ne pot ajuta.

Peisajul care ne-a însoțit a fost superb. Munții Rif, scăldați la poale de Marea Mediterană. Am traversat orașul Tetouan, colorat, curat, oraș cu ieșire la mare și cu munții de o parte și de cealaltă, cu steaguri fluturând în apus, cu oameni zâmbitori care mergeau care încotro.

Am trecut de Tetouan și am intrat într-o zonă mai săracă, cu multă lume pe stradă, turme de oi și capre, carne agățată la ușile magazinelor, copii alergând dintr-o parte în alta, miros de hașiș și tot felul de produse de cumpărat de pe marginea drumului. Poliția nu mai era așa prezentă, zona însă era circulată, aveam indicatoare, aerul era rece, în față era destinația noastră.

Am ajuns în Chefchaouen în jurul orei 20.00, întâmpinați de o pisică urcată într-un copac. Părea că ține evidența traficului.

Oamenii se plimbau pe bulevard, fetele și băieții chicoteau, copiii ne cântau ceva și băteau din palme, parfumurile lor se amestecau în aer. Era seară, dar energia lor părea că atinge cote mari. Magazinele încă erau deschise, terasele la fel.

Puteam să facem check in-ul până la ora 21.00. Nu aveam coordonatele GPS, pentru că nu erau trecute pe booking, GPS-ul nostru nu mergea, deci să întrebăm localnicii.

Și așa a început o nebunie. Toată lumea foarte prietenoasă, dispusă să ajute, toți știau unde e hotelul pe care îl căutam, dar fiecare avea versiunea lui. Am urcat și am coborât străzile de nu știu câte ori. Își revine GPS-ul și mergem unde zice el. Ne duce la alt hotel, deci și el are altă atitudine aici, în acord cu localnicii. :). Intru să întreb, poate că are două denumiri. Nu e acolo, mai primim încă o indicație prietenoasă, dar posibil eronată. Un băiat vine pe o mașină de plastic, râde, lovește cu palma în una din cutiile nostre, se uită la noi, unul mai mare îl ceartă simbolic și își dă drumul la vale în mașinuța lui. Seara lor își continuă ritmul firesc, chiar dacă noi nu știm unde o să dormim.

Obosisem, era 20.47. Citisem despre niște turiști care au pățit ceva similar și au fost nevoiți să își caute altă cazare în noaptea respectivă. Până atunci, Cristi întrebase numai bărbați despre adresă. Am zis că a venit vremea să interacționez și eu puțin cu doamnele de pe stradă.

Văd un grup, îmi scot casca și le întreb. O fată de 16-17 ani știa puțină engleză, atât cât să îmi spună că ele sunt din alt oraș. Nu știam ce să mai facem. Se întoarce și ne spune că îl sună pe fratele ei să îl întrebe. Vorbește cu el, ne explică în paralel, închide telefonul, ne mai zice încă o dată și se întoarce spre grupul de femei care o așteptau la doi pași. Ne uităm unul la altul, nu știm ce să facem, dar până să decidem fata se întoarce din nou. Are Internet, se conectează la telefonul lui Cristi și îi dă Internet de la ea, căutăm adresa pe Google Maps, ea sună între timp la hotel și le spune să ne aștepte, că venim. Cei de acolo mai explică încă o dată cum să ajungem și de data asta pare că se face lumină în poveste. Nu știu cum să vă spun, dar fata asta a fost minunată, la fel și grupul de femei care a stat cuminte la doi pași timp de 10-15 minute, am rămas impresionați, i-am mulțumit de multe ori, dar niciun mulțumesc nu simt că a fost suficient pentru că ne-a scos din situația aia.

Hotelul era în altă parte decât ne spuseseră ceilalți, într-un cartier destul de cunoscut, lângă Medina sau orașul vechi, adică lângă faimoasele căsuțe vopsite în albastru.

Despre Chefchaouen urmează un alt articol. Tot ce vă pot spune este că e foarte frumos, este o parte a Marocului foarte primitoare cu străinii, liniștită și cu aromă de mentă.

Sunt entuziasmată, curioasă și liniștită în același timp. Acum mai bine de o lună am plecat spre Maroc, fără un traseu fix, fără cazare, fără un plan pentru următoarele zile, iar azi suntem aici.
Pentru a primi articole despre călătoria noastră te poți înscrie aici.

Dacă nu ai descărcat încă e-book-ul nostru gratuit, Călătorește în siguranță, te invităm să accesezi butonul de mai jos și să urmezi pașii.

Descarcă e-book

Ne poți urmări și pe Facebook și Instagram.

Vrei să beneficiezi de reduceri la servicii pentru călătorie? Accesează aici pagina noastră de resurse și bucură-te de oferte la cazare, transport aerian și terestru.

Ancuța