De ce am ales să plecăm

Am ales să plecăm nu doar pentru că viața e scurtă, că merită trăită, că lumea e mare și poate frumoasă.

Am ales să plecăm din frică, din teamă de rutină, din frica de a nu urma o rețetă deja încercată de mulți, o cale deja bătătorită de atâția.

Am crezut că dincolo de viața pe care noi o știm, dincolo de ceea ce este monoton, previzibil și rutinier există o altă lume, un alt mod de a trăi.

 

Noi. De ce am ales să plecăm.
Noi.

Asta e, am vrut să trăim și nu doar să supraviețuim. Am fugit de o rețetă pe care o s-o aplicăm la un moment dat, dar căreia nu îi venise vremea.

Viața noastră era atât de previzibilă încât nu cred că aș fi departe de adevăr dacă aș face o ipoteză legat de unde am fi fost acum dacă rămâneam în Timișoara.



În viață, alegerile personale și nu o divinitate ne fac să trăim într-un mod sau în altul.

Această călătorie a însemnat să ies din mine cumva, să ies și să mă văd de dinafară și de multe ori să nu mă recunosc. Cred că acest gen de experiență schimbă pe oricine lasă măcar puțin ușa crăpată pentru ca transformarea să poată intra. Și nu schimbă pe toată lumea la fel, pentru că fiecare are calea lui pe acest drum.

Dacă a fost greu?

Da, a fost foarte greu și cum ar putea fi altfel? Cum să nu fie greu să ieși brusc din niște tipare, din niște obiceiuri, din niște haine pe care le-ai purtat atât de mult timp? A fost foarte greu să punem în balanță totul și de fiecare dată rezultatul măsurătorii să fie altul. Nu există variantă câștigătoare între a lăsa totul în urmă și a pleca sau a rămâne pentru a te înrădăcina și mai mult. Există doar varianta pe care o alegi și nu e bună, nu e nici rea, e cea pe care o vrei și simți că este cea potrivită, atunci, pentru tine. De-asta balanța nu avea de fapt nicio treabă aici, pentru că nu e o măsurătoare sau un calcul.



Dacă e greu?

Da. Acum mai puțin, la început mai mult. E greu la început pentru că viața ta încă e acolo de unde ai plecat. Oricât de mult ai vrea să te conectezi la călătorie, la drum, la oameni, ei înseamnă noua ta viață, o viață despre care nu știi nimic, o viață cu multe incertitudini.

Cum e viața unui nomad?

Cu lucruri puține, cu incertitudini multe, cu decizii spontane și de ultim moment, cu prietenii intense și de scurtă durată, cu multe drumuri, cu multe zboruri, cu multe vize, cu multe locuințe, cu puține așteptări și cu multe momente. Cu acele momente care sunt greu de pus în cuvinte pentru că îți taie respirația, uneori într-un mod pozitiv, alteori într-un mod negativ.

Dacă merită ce am făcut noi?

Nu știu, pentru fiecare răspunsul este altfel. Nu cred că e vorba de meritat sau nu, cred că e vorba de cum te simți făcând asta, iar eu mă simt… mă simt aici. Uneori sunt tristă, uneori dezamăgită, uneori fericită, alteori liniștită etc.

În cele din urmă e vorba de priorități și de un răspuns sincer la întrebarea: Asta e viața pe care mi-o doresc?



Dacă mâine răspunsul meu este nu, poimâine e la fel și peste o lună la fel, atunci înseamnă că e momentul să iau o decizie. Așa gândesc eu, pentru că mă feresc de tristeți adânci și de regrete majore. Nu e locul lor atunci când încă mai pot să fac ceva pentru a ieși dintr-o situație.

Prefer să-mi fie mai greu la început făcând ce vreau să fac decât să regret mai târziu că nu am făcut ce mi-am dorit.

Dacă o să ne fie greu la întoarcere?

Ohhoo, nici nu vreau să mă gândesc, evident că da. Am știut asta de când am plecat. Cred că cei care ajung să guste mai mult decât un concediu pe an din lumea asta, fie că merg să lucreze în altă parte, fie că merg să călătorească, au un soi de neapartenență. Nu mai aparțin nici de țara din care au plecat pentru că au văzut că se poate altfel, pentru că undeva e mai bine, dar nici să se stabilească în altă parte nu e ușor, pentru că acolo nu vor fi niciodată unul de-al lor, pentru că de fapt așa și e, nu ești unul de-al lor. Deci da, mă aștept să nu fie ușor.

Dar ăsta e adevărul, mi-e teamă de regrete majore pentru lucruri nefăcute și netrăite la timpul lor și de-asta sunt acum aici.

De-asta am plecat, pentru că am simțit că asta e direcția și oricât de greu ar fi și orice s-ar întâmpla după, i-a venit timpul.

Așa că iată-ne plecați. 🙂

Călătorii frumoase,

Ancuța



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.