Acum două zile am ajuns în Sudul Franței.
Ne-am cazat pentru o noapte lângă Montpellier la o minunăție de casă pe care am găsit-o pe airbnb. Gazda noastră, o femeie extraordinară, ne-a întâmpinat foarte călduros. Am petrecut seara pe terasă povestind cu ea, nimic extraordinar, doar din când în când mai scotea fiecare o frază ca să mai avem motiv să ne bucurăm unii de prezența altora. A doua zi, la micul dejun, la fel, am tras de timp, nu ne venea să plecăm. Am pornit la drum ca și când am fi ieșit amândoi dintr-o tabără de câteva zile de yoga, așa eram de relaxați. Atât calm, liniște și bunătate am găsit acolo că nu ne venea să plecăm.
Următorul check in îl aveam la 17.00 și am fi ajuns mult mai devreme la destinație așa că am aruncat o privire pe Internet să vedem ce am putea vizita pe drum. Am găsit în Anduze o grădină botanică de bambus, bambouseraie, așa o găsiți. Arăta foarte fain din poze, așadar am decis să ne oprim acolo.
Am mers pe drumuri așa faine, numai cu podgorii de o parte și de alta a drumului, câmpuri de lavandă, aer curat și parfumat. Ne-am oprit în Sommières, un mic orășel la câțiva kilometri de Montpellier. Genul acela de orășel de care mă îndrăgostesc în câteva minute, cu străduțe înguste, pietruite, poduri și cetăți, terase în stradă, magazine afară, acel gen de loc unde timpul parcă a refuzat să mai treacă. A rămas așa, cu farmecul de altădată, cu liniștea localnicilor pe care o poți simți din felul în care merg, cu acea liniște la care toți tânjim.
Am vrut să urcăm la un castel, dar drumul nu era prea ok pentru motor, iar noi eram într-o stare mult prea Zen pentru a începe să urcăm un deal la pas cu echipamentul pe noi și alte accesorii, atât de Zen că m-am întrebat ieri unde sfârșește Zenul și unde începe lenea. 🙂
Am plecat mai departe, spre grădina botanică din Anduze.
Într-o oră am fost acolo. Cu casca la purtător, apa în spate, aparatul foto și încă un rucsac (accesoriile) am intrat să vizităm. Mă gândeam că o să îmi dispară liniștea de la cât o să mă enerveze tot echipamentul pe care îl căram. Adică la 30 de grade în cizme, pantaloni cu protecții, casca și un rucsac, parcă nu e tocmai atractiv să o iei la pas. Dar m-am înșelat. Locul acela e superb, e liniștit, e răcoros, e verde. La fiecare pas scoteam câte un uau sau ai văzut aia?, ai citit ce scrie acolo?
Grădina e așa cum apare în pozele de pe Google, fără nicio exagerare.
Din loc în loc sunt puse boxe pentru ghid automat. Apeși pe un buton și afli despre ce e în stânga ta, în dreapta, cum au fost descoperite speciile respective, cum au fost aduse acolo și alte lucruri interesante. Tot din loc în loc sunt făcute căsuțe din bambus, suspendate la câțiva centimetri de pământ sau chiar construite în copaci.
Au un loc de relaxare în mijlocul plantației de bambus și o grădină japoneză absolut superbă. Ne-am simțit în Asia pentru aproape două ore.
Nu vă povestesc mai multe, vă recomand să mergeți și să descoperiți sudul Franței care este absolut superb.
Am plecat și am urcat pe cheile Ardèche, unde ne aștepta un alt peisaj de poveste.
Așa am ajuns la noua locație, puțin obosiți, cu două ore mai târziu decât ne propuseserăm, dar cu amintirea unei zile absolut superbe.
Pentru a primi articole despre călătoria noastră vă puteți înscrie aici.
Ne găsiți și pe Facebook și Instagram.
Dacă nu ați descărcat încă e-book-ul nostru gratuit, Călătorește în siguranță, vă invităm să accesați butonul de mai jos și să urmați pașii.
Zile frumoase,
Ancuța