Scurt ghid despre Barcelona





Barcelona rămâne una dintre destinațiile noastre preferate din Europa.
Deși prețurile nu sunt cele mai accesibile, ne bucurăm să mergem acolo ori de câte ori avemm ocazia. Limba vorbită, peisajele, mâncarea, vremea de afară, agitația specifică ne dau senzația de vacanță, de libertate.

Am ajuns de mai multe ori în Barcelona și de data aceasta mi-am adunat gândurile într-un ghid care sper să vă ajute să-i descoperiți frumusețea.


Cazarea

În Barcelona, cazările, ca și orice altceva sunt cam scumpe. Prima oară când am fost am mers la un hotel mai la periferia orașului, dar foarte fain și destul de scump, însă pentru data aceasta am ales să mergem cu airbnb.
Ce să aveți în vedere dacă mergeți pe această ultimă variantă:

  • Majoritatea cazărilor sunt în afara Barcelonei, deci trebuie verificat pe hartă cu atenție să vă asigurați că e în Barcelona. Sau dacă doriți în afară, foarte bine, numai să fie alegerea voastră, nu o surpriză.
  • Apartamentele de închiriat complet sunt foarte scumpe, deci luați în considerare să stați cu gazdele.
  • Nu vă bazați pe pozele de pe airbnb sau de pe orice alt site, verificați review-urile și detaliile din descriere. De exemplu, apartamentul în care am stat noi avea poză cu bucătăria și noi nu am verificat cu atenție la detalii. Când am ajuns acolo, am aflat că nu avem acces la bucătărie. O cafea și un mic-dejun făcute în casă, oriunde în lumea asta, sunt mai ieftine, mai sănătoase și mai la îndemână decât oricare altele din restaurante. Dar bineînțeles, și aici depinde de bugetul fiecăruia.




Dacă alegeți varianta cu hostelurile, e bună și ea, dar pentru același preț puteți merge cu airbnb sau chiar cu o pensiune modestă. Hostelurile au ridicat destul de mult prețurile, într-adevăr arată și foarte bine. Asta pentru că au devenit un fel de locuri de distracție unde se adună oameni de peste tot. Deci dacă distracție căutați, atunci este locul potrivit.
Despre cazările de pe lângă Barcelona nu am idee, dar sper că voi avea peste 2 luni. 🙂

Transportul

Trasportul în Barcelona este foarte bine pus la punct. Cam oricine poate să citească și să întrebe o să se descurce să își facă legături în toate părțile.

De la aeroport se poate lua un tren, care în 30 de minute te duce în Barcelona. Au centre de informații în mai multe puncte ale aeroportului, doamnele de acolo sunt foarte amabile și explică foarte bine ce și cum.
Ajunși în Barcelona, pentru noi, în ambele dăți, de bază a fost metroul. Au un bilet care se numește T10, costă 9,95 Euro și poate fi folosit de mai multe persoane. Are 10 intrări, pe o intrare se poate merge cu mijloace de transport timp de 1 ora si 15 minute.
Nu e periculos mersul cu metroul la ore târzii, dar clar, trebuie avut grijă, ca oriunde altundeva. Din păcate, “ambasadorii” noștri sunt pe acolo, o să vă dați seama imediat că sunt de la noi din țară. Sincer, de ei mi-a fost frică puțin când au intrat într-un metrou și au început să se îmbrâncească. Acesta a fost gustul meu amar de acolo. Am auzit oameni spunând în spaniolă că sunt români și dând amar din cap.


Obiective turistice

Aici o să găsiți peste tot, dar absolut peste tot ce este de văzut în Barcelona, însă musai nu ratați:

  • La Sagrada Familia
  • Casa Batllo
  • Park de la Ciutadella
  • Park Guel
  • Barceloneta

Barcelona e super de văzut pe jos, la picior, e un oraș în care nu ai cum să te plictisești. Mereu ai ceva de văzut.
Prima oară când am fost, am luat autobuzul Barcelona Turistic, hop on- hop off. A fost prima oară și probabil va mai dura până o să mai încerc altul, dacă o să mai încerc. De ce? Pentru că partea de sus de unde poți vedea cel mai bine e mereu aglomerată, e foarte mare curent/vânt, dacă e foarte cald, mori acolo încet, iar partea de jos dintr-un motiv necunoscut are geamurile acoperite cu reclame. Hmmmm…un autobuz special pentru a vedea obiective turistice are geamul acoperit.
La un moment dat erau atât de aglomerate încât ne gândeam că să rămânem în ele că măcar avem locuri asigurate… alea pentru care am așteptat 20 de minute să se elibereze. Personal, nu recomand, dar a fost o experiență și asta. Ce mai scriam acum despre ele? 🙂



Mâncarea

Capitolul preferat, dar care ne dă și bătăi de cap este mâncarea. De când am început acest stil de viață, nu prea ne abatem de la el nici în concediu, deși bineînțeles, există unele excepții.
Mâncare găsiți în Barcelona la fiecare colț de stradă, la propriu. Au foarte multe, extrem de multe patiserii, dar și magazine cu fructe și legume. Restaurante nu pot spune că am văzut la fiecare colț, dar mâncare fast food, da. Aici, de asemenea depinde de fiecare.
Noi am mâncat în ambele dăți la Vegetalia. Super fain resturantul, vegetarian, după cum îi spune și denumirea, mâncarea bună, bună, bună, iar prețurile ok.
Acum am descoperit și un alt resturant, Bosque Palermo. Nu arată extraordinar, pare mai old school, clar nu e de fițe, nici pe departe, dar mâncarea e excelentă, prețurile foarte bune și porțiile destul de mari.
Dacă mergeți la restaurante de pe lângă obiectivele turistice, prețurile sunt cam duble față de restul. Depinde dacă vreți să vă respectați, vorba românului sau dacă sunteți restricționați de un buget. Noi nu am fost nici una, nici alta, dar mai mereu am ales resturantele de mijloc și ne-a interesat să fie curat și să mai fie oameni la mese. Din două restaurante vecine, dacă unul e aglomerat și altul e gol, e cam clar unde e mai ok mâncarea și serviciile.
Ca și idee finală despre mâncare, sigur nu o să muriți de foame, din contră. Prima oară când am fost în Barcelona, am pus în mai puțin de o săptămână cam 4 kg, dar recunosc, am mâncat numai nebunii și la ore târzii. De data asta m-am întors cu cât am plecat, dar am evitat obiceiul de data trecută 🙂




Cafea bună găsiți cam pe oriunde, preferatele mele sunt cafenelele de cartier unde oamenii vin dimineața să bea cafea și să citească ziarul, vorbesc cu familiaritate între ei și deja fiecare știe ce cafea beau ceilalți.
Sper că am acoperit măcar o parte practică despre cum stă treaba cu Barcelona pentru un turist. Ar mai fi multe de zis, cu siguranță, dar mai merg acolo peste 2 luni și revin cu un update. 🙂
Pentru a primi articole despre călătoria noastră te poți înscrie aici.
Dacă nu ai descărcat încă e-book-ul nostru gratuit, Călătorește în siguranță, te invităm să accesezi butonul de mai jos și să urmezi pașii.
Călătorește în siguranță
Descarcă e-book
Ne poți urmări și pe Facebook și Instagram.
Vrei să beneficiezi de reduceri la servicii pentru călătorie? Accesează aici pagina noastră de resurse și bucură-te de oferte la cazare, transport aerian și terestru.
Călătorii frumoase.
Ancuța


Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.