Călătoria ne învață că este mai important ce trăim decât ce avem

Călătoria ne învață foarte multe, dar poate cel mai de preț lucru pe care îl dobândim călătorind este să ne mulțumim cu puțin. Avem puține haine, puține certitudini, puține cheltuieli, puține așteptări și lista poate continua.



Ce ne oferă călătoria?

Multe peisaje care ne taie răsuflarea, multe zile altfel, multe noi interacțiuni, multe surprize și mai ales multe rezolvări la situațiile neprevăzute de peste zi. Călătoria ne învață despre creativitate și despre soluții simple.

Când a fost ultima oară când te-ai trezit într-o dimineață fără absolut niciun plan, iar la finalul zilei să fii atât de fericit și obosit încât să nu mai conteze locul unde dormi? Asta oferă călătoria și mult mai mult. Și oferă asta cu generozitate, uneori zile la rând.

Am avut momente în care ne era dor de ceva de acasă. Apoi ne dădeam seama cât de simplă e viața noastră acum, cu puține lucruri, nu trebuie să ducem grijă de nimic legat de asta, ce avem este suficient. Rareori ceva trebuie schimbat sau reparat, în rest, zilele curg de la sine.

Călătoria ne transformă în căutători, în persoane curioase, fie că este vorba de o călătorie pe termen lung sau de una pe termen scurt.



Zilele par mai lungi, momentele care contează sunt mai mult, lucrurile pe care le vedem ne aduc noutate și ne arată ceva despre noi și despre lumea în care trăim.

Pe noi ne-a învățat multe, despre noi ca persoane, despre noi ca și cuplu, despre noi în contact cu alți oameni, în contact cu situații pe care nicicum nu le-am fi putut premedita. Ne-a învățat că oricât de fără ieșire este o situație va apărea o soluție. Oricât de necirculat ar fi un drum, atunci când ai nevoie de ajutor apare cineva, pentru că oamenii se bucură să ajute.

Mai contează atât de mult lucrurile materiale sau eticheta de pe hainele pe care le purtăm? Mai sunt importante numărul de stele ale hotelului în care stăm sau tipul de transport folosit?

Răspunsul este nu, pentru că prioritățile s-au schimbat. Acum este mult mai important ce trăim decât ce avem. 




Lucrurile materiale sunt trecătoare și niciodată de ajuns, mereu căutăm să le înlocuim cu ceva mai bun. Și călătoria este trecătoare, dar ne lasă cu amintiri, cu momente de neuitat, cu învățăminte. Chiar dacă uneori nu știm cum să integrăm schimbările pe care ni le aduce, ne transformă în alți oameni. Ne deschide ochii, mintea și sufletul, ne pune în fața unor situații unice și ne învață să gândim dincolo de cerculețul nostru.

De ce călătoria ne face mai fericiți decât lucrurile materiale?

Pentru că ne oferă ceva ce banii pot cumpăra, dar mult mai mult decât poate însemna vreodată un lucru material.

Pentru a primi articole despre călătoria noastră te poți înscrie aici.

Dacă nu ai descărcat încă e-book-ul nostru gratuit, Călătorește în siguranță, te invităm să accesezi butonul de mai jos și să urmezi pașii.

Călătorește în siguranță

Descarcă e-book

Ne poți urmări și pe Facebook și Instagram.

Vrei să beneficiezi de reduceri la servicii pentru călătorie? Accesează aici pagina noastră de resurse și bucură-te de oferte la cazare, transport aerian și terestru.

Călătorii frumoase,

Ancuța & Cristi




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *