Cum am fost păcăliți la drumul mare în Thailanda

Cum am fost păcăliți la drumul mare

 

După Maroc am crezut că ne-am făcut experiență la negociat, luat măsuri de precauție, comparat prețuri și așa mai departe.

Pentru Thailanda am citit despre cum să eviți unele înșelătorii care se fac la drumul mare, la propriu.

Și totuți azi am fost păcăliți, ca să nu zic înselați… sau așa să zic?

O să redau mai jos pe scurt, poate vă ajută în călătoriile voastre.

Cum am obosit să tot negociem cu șoferii de tuk tuk și cu taximetriștii care nu vor să pună taximetrul și refuză să te ia dacă nu accepți prețul lor, am zis că azi ne luăm o cartelă cu Internet și colaborăm din nou cu prietenul nostru, Uber, care funcționează foarte bine în Bangkok.

Așa că am intrat într-un supermarket (7Eleven) în mijlocul atracțiilor turistice, vis-a-vis de Grand Palace, să luăm acea cartelă. Precizez unde ca să nu credeți că eram la marginea orașului, adică se întâmplă oriunde. Aaaa, și magazinul era plin de militari, de altfel.


Un băiat politicos (la prima vedere) ne arată ofertele, alegem una de 300 de Baht (aprox. 36 lei) pentru 7 zile Internet nelimitat. Ne setează el acolo una-alta și ne spune cât avem de plătit. Nu mai aveam bani cash, cu cardul nu puteam să plătim, așa că am plătit cu dolari, la un schimb super avantajos pentru ei.

Ieșim din magazin, ce să vezi? Printre tarabele din fața lui, un ATM care aparținea chiar de magazin. Nu ne-au zis, evident, au preferat să ne ia dolarii.

Buuun, asta e, mergem mai departe. Încercăm să chemăm un Uber, nu merge Internetul, deja eram obosiți. Cristi zice că sigur au ăștia netul prost în anumite zone. Acceptăm ideea asta și mergem la următoarea destinație turistică, cu un tuk-tuk, negociat de la 300 de Baht (aprox. 36 lei) la 100 (aprox. 12 lei). I-am zis din start cât vrem să plătim, nu a vrut, am plecat, ne-a strigat să ne întoarcem și asta a fost. Am avut noroc, pentru că majoritatea nu stau la discuții prea multe.

Ideea este că tipul de la supermarket ne-a vândut o cartelă fără Internet, zero net pe ea. Am aflat asta mergând într-un mall, MBK, direct la reprezentanța True Move. Când au auzit cei de acolo cât am dat noi pe cartelă au deschis gura toți trei deodată, apoi au început să glumească pe seama noastră. La ei o cartelă cum am luat noi era 49 de Baht (5 lei), adică de 6 ori mai ieftină. Ne-au activat ei gratis Internet pentru o săptămână, cred că le-o fi părut rău că am trecut prin așa experiență.


Bonul nu ni l-au dat și nu știu de ce nici noi nu am cerut. Eram prea preocupați de schimbul în dolari și să ne punem telefonul în husă. Oricum nu cred că ne-am mai fi întors la șase seara la ei să le cerem banii celor de la magazin. Aaaa, și am uitat să zic, tipul de la supermarket îi oprise și husa de la telefon lui Cristi, s-a făcut că uită să i-o dea. Vai și-amar!

În concluzie, cartele se iau de la MBK mall, la etajul 4, direct de la reprezentanța True Move din capătul holului, pe dreapta.

Până acolo, e plin de standuri cu telefoane, cartele și tot ce vrei în materie de telefonie mobilă. Treceți pe lângă ei că poate pățiți ca și noi. Sigur mai sunt reprezentanțe și în alte părți, dar pe asta am găsit-o noi, la 5 minute de mers pe jos de Jim Thompson’s House, care nouă ne-a plăcut foarte mult. Deci din start cartelă + atracție turistică faină.

Lecția nu a fost scumpă, dar sper să ne rămână ca învățătură.

Alte feluri prin care mai puteți fi înșelați (din ce am mai citit noi):

  • vreți să mergeți la un templu, să zicem. Opriți un taxi, șoferul vă spune că e închis, ce păcat, dar vă duce el la altul care e deschis (și de la care primește comision). Templul vostru mai mult ca sigur e deschis, refuzați politicos și căutați alt taxi.
  • nu urcați în mașină înainte să negociați.
  • nu arătați pe telefonul vostru unde vreți să ajungeți, în timp ce el e în mașină cu geamul deschis. Vi-l poate trage din mână și poate pleca cu el.
  • am mai citit și că te urci într-o barcă să treci râul și înainte de mal îți spun că dacă nu le dai dublu, acolo rămâi. Cam scary sună asta, dar așa zic unii.
  • îți spun să cumperi bilete de intrare într-un loc de la ei și de fapt nu sunt cele oficiale.
  • aaa… și îți dau SIM-uri fără Internet, nu știu dacă am spus asta. :))

Nu e plăcut să fii înșelat, deloc, oricât de mică ar fi pierderea sau suma e un sentiment neplăcut. Sigur mai sunt și alte moduri de înșelat vizitatorii, o să mai citim și noi că se pare că au o creativitate nestăvilită.

Pentru a primi articole despre călătoria noastră te poți înscrie aici.
Dacă nu ai descărcat încă e-book-ul nostru gratuit, Călătorește în siguranță, te invităm să accesezi butonul de mai jos și să urmezi pașii.

Călătorește în siguranță

Descarcă e-book

Ne poți urmări și pe Facebook și Instagram.

Vrei să beneficiezi de reduceri la servicii pentru călătorie? Accesează aici pagina noastră de resurse și bucură-te de oferte la cazare, transport aerian și terestru.
Călătorii frumoase,

Ancuța



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.