Pe scuter în Ha Giang, Vietnam

În ultima zi petrecută în Ha Giang ne-am hotărât să închiriem două scutere.

De când am ajuns în Asia am tot amânat momentul din cauza traficului de aici, dar acest orășel de munte părea mai liniștit.

Scutere se pot închiria cam de oriunde sunteți cazați pe un preț cuprins între 7-10 $ / zi. Noi am fost cazați inițial la un hostel, Kiki’s House care ne-a plăcut ca și loc, dar era foarte frig în cameră, iar salteaua atât de tare că ne-am trezit cu dureri pe tot corpul. Apoi ne-am cazat la Huong Thao 2 Hotel de unde am închiriat și scuterele.




Câteva lămuriri despre traficul din Vietnam

  • În Vietnam, șoferii nu se asigură, ci claxonează. Se aud claxoane non-stop, zi și noapte. Își fac anunțată venirea și trec. Claxonează și din obișnuință, nu doar când e nevoie, adică i-am văzut făcând asta și atunci când nu e nimeni pe stradă.
  • În trafic, prioritatea o are cel mai mare vehicul. Asta nu înseamnă că scuterele nu se strecoară pe lângă.
  • Culorile semaforului sunt doar culori. Nu trec toți, adică unii nu le ignoră, dar majoritatea, da.
  • Ca și pieton treci strada prin mijlocul lor. Practic ei merg în continuare, dar te ocolesc și tu mai înaintezi puțin și tot așa. Nu se oprește nimeni să te lase să treci.
  • Deși uneori pare că sunt gata să se ciocnească, nimeni nu iese din mașină, nu deschide geamul să înjure și nu claxonează nervos.
  • Nici atunci când pornesc de pe loc nu se asigură, deci dacă ești în mers cu atenție îi ocolești. Orice ar fi, eviți să oprești pentru că încurci traficul.

În Vietnam să vezi o familie de patru persoane pe scuter este ceva obișnuit. La fel de obișnuit este să transporte diverse cu scuterul de la obiecte de mobilă și construcții până la animale.

O parte din Ha giang.

Cum a fost pe scuter

Revenind la scuterele noastre închiriate, experiența a fost una plăcută. Pe lângă faptul că ne-a plăcut am și resimțit puțin diferit traficul față de cum se vedea din postura de pietoni. Oamenii ne ocoleau și erau atenți la noi, poate și pentru că vedeau că nu suntem de-ai lor. Nu s-a enervat nimeni că mergeam mai încet sau că ne opream să ne asigurăm. Pur și simplu ne atenționau că trec și își vedeau de drum.



Am urcat pe munte,  unde am avut parte de această priveliște minunată.

Ha Giang văzut de sus.

Din Ha Giang se poate merge într-o tură de trei sau mai multe zile cu motorul pe munte, pe care majoritatea care vine acolo o face, dar noi am considerat că e destul de periculos. Scuterul nu e motocicletă, cauciucurile erau uzate, vremea instabilă, iar noi nu aveam haine groase, așa că nu ne-am aventurat.

Ca și experiență a fost una foarte plăcută, însă nu recomandăm în orașele mari și mai ales nu dacă până atunci nu ați mai urcat pe un scuter. Vietnam nu e un loc bun să începeți, chiar dacă vedeți că mulți o fac.

Pentru a primi articole despre călătoria noastră te poți înscrie aici.

Dacă nu ai descărcat încă e-book-ul nostru gratuit, Călătorește în siguranță, te invităm să accesezi butonul de mai jos și să urmezi pașii.

Călătorește în siguranță

Descarcă e-book

Ne poți urmări și pe Facebook și Instagram.

Vrei să beneficiezi de reduceri la servicii pentru călătorie? Accesează aici pagina noastră de resurse și bucură-te de oferte la cazare, transport aerian și terestru.

Călătorii frumoase,

Ancuța

Notă: Tot ce recomandăm în articolele noastre sunt lucruri pe care le-am experimentat, iar unele dintre ele au link-uri afiliate. Dacă rezervați sau cumpărați ceva în urma unui click pe ele, nouă ne revine un comision mic, dar care nu implică niciun cost extra pentru voi. Mulțumim pentru suport!


2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *