Ce părere aveți despre călătorii cerșetori?




Ieri am ajuns în Malaezia, în Kuala Lumpur, mai exact. Azi am luat orașul la picior.

Spre deosebire de celelalte țări în care am fost, aici am văzut foarte mulți oameni ai străzii la cerșit. Deși este o țară mai dezvoltată din punct de vedere economic decât cele vizitate până acum, numărul cerșetorilor de pe străzi e destul de mare. Chiar discutam între noi acum vreo două săptămâni că nu văzusem până atunci mai mult de 4-5 cerșetori de când am plecat din România.

Tot mergând prin acest oraș aglomerat am văzut la un moment dat un călător la cerșit pe un pod împreună cu ceilalți oameni ai străzii. Era îmbrăcat mult mai bine decât ceilalți, adică părea un turist care se așezase jos, doar că avea în fața lui un bilet pe care scria că cerșește pentru a-și susține călătoria pe care a început-o acum 3 ani.

Am mai citit despre astfel de situații și din ce am înțeles, în alte zone din Asia, cum ar fi Bali, numărul călătorilor cerșetori este mult mai mare.

Nu am stat până acum să mă gândesc foarte serios la ce cred despre asta sau să îmi formez o părere. Nici experiența de azi nu m-a ajutat prea mult în acest sens.

Pe de o parte am empatizat cu el din postura de călător și m-am gândit că hei, dacă noi nu-l ajutăm cei care știm cât e de faină călătoria și facem asta, atunci cine o va face?

Sursă foto: Google Images

Pe de altă parte m-am gândit că dacă vreau să dau cuiva bani, de ce nu i-aș da celui care e la câțiva metri distanță care pare că are mai mare nevoie de ei?

Apoi mi-au trecut alte întrebări prin minte: Foarte mulți oameni își doresc să călătorească, de ce i-ar da bani lui în loc să pună în pușculița lor pentru următoarea destinație? Sau poate 1-2 lei nu contează așa mult?

Și noi vrem să călătorim în continuare. De ce să îi dăm lui din banii noștri de călătorie?

Sincer, m-am simțit și ciudat pentru că se uita la noi. Puteam să jur că știe ce gândesc și că facem și noi asta de ceva timp. Parcă îmi cerea să empatizez cu el.

Mă uitam cum trec oamenii pe lângă el și cum se uită la fiecare. Mă gândeam la ce întrebări are, la speranțele lui când vede că cineva se apropie, când scoate portofelul și caută după bani.

Apoi mă mai gândeam că citisem într-una dintre cărțile lui Paulo Coelho cum s-a deghizat el într-o seară pe când vizita Rusia și s-a pus la cerșit pentru experiența de a simți acea umilință. Umilința de a cere cu speranța că va primi. Oare și acest călător făcea un experiment?

Dincolo de gândurile mele, sunt foarte curioasă să aflu ce credeți voi, cei care ați citit până aici. Ce părere aveți de călătorii cerșetori?

Sursă foto copertă articol: Unsplash

Călătorii frumoase,

Ancuța



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.