Zile în care „se poate” vine de unde te aștepți mai puțin




Am ajuns în Kampot acum câteva zile.

Kampot este un orășel din Cambodgia, cu o atmosferă boemă, cu câteva atracții prin zonă și câteva cafenele.

Ne-am cazat într-un bungalou pe malul lacului, care arăta foarte bine și avea și recomandări foarte bune.

Numai că probabil sincronizarea nu a fost cea mai potrivită. Când am ajuns acolo am fost întâmpinați de o muzică instrumentală mult prea puternică pentru gusturile noastre, dar care nu suna rău. Urma să aflăm că e o înmormântare și că în următoarele două zile asta vom auzi. Bungaloul era făcut din bambus și îi lipsea partea de sus a pereților, deci eram ca și când am fi dormit lângă boxa unde se cânta muzică live. După ce s-a încheiat înmormântarea, am aflat că vis-a-vis e o nuntă, care urma să ne trezească a doua zi la 4.30 dimineața și să ne țină așa, pentru că astea sunt ritualurile, înainte de răsărit începe distracția.

După două nopți semi-pierdute eram irascibili, obosiți, temperaturile ridicate erau aproape insuportabile. Ne-am trezit fără chef de vizitat sau de orice altceva, așa că am căutat o cafenea în acest orășel. Am ajuns la Epic Arts Cafe, pentru că avea cel mai mare scor pe Tripadvisor.

Simțeam că îmi pierd mințile de oboseală și îmi doream un loc liniștit și răcoros departe de nebunia de unde eram cazați. Am intrat în cafenea, ospătarii aveau un zâmbet cald și o privire blândă, părea că e plin, așa că am întrebat dacă au o masă pentru două persoane. Mi-a arătat ecusonul lui. Sub nume scria „Sunt surd”, „I am deaf”. Mi-a făcut semn să îl urmez. O colegă de-a lui care părea că aude ne-a spus să mergem sus că acolo sunt mese libere. După ce a ieșit din spatele vitrinei cu dulciuri am văzut că avea un picior mai scurt decât celălalt.

În primul rând mi-am dat seama că sunt într-un loc fain. Apoi am realizat că eu mă plângeam că am auzit acea muzică prea tare și că am pierdut două nopți, iar acel om nu aude, trăiește într-o liniște pe care nu el a ales-o, e acolo la lucru, cu zâmbetul pe buze.

După care îl văd pe un altul, cu doar jumătate de mână. Cum să vă zic eu, când vezi că un om cu o mână tăiată de la cot vine la tine cu tava plină cu de toate, ca și când ar ține-o cu două mâini, nu-ți mai vine să te plângi de limitările pe care le ai.

Pe pereții cafenelei este scris „Every person counts”, adică „Fiecare personă contează”.

S-au alăturat unei asociații care i-a ajutat să facă ceva pentru ei, să își găsească o meserie, o pasiune. La început a fost doar artă, apoi a fost și o cafenea.

M-a impresionat povestea lor și felul în care se completează în local. E acolo fata care are un picior mai scurt, dar care aude, cel puțin cât să ne înțelegem și dialogul se poartă cu ea. Comenzile se iau prin completarea unui formular, dacă vrei să înlocuiești ceva la comandă sau ai solicitări extra, atunci „e chemată” ea. În principiu, pare că fiecare poate să facă aproape orice acolo, dar se simte spiritul de echipă, acea coeziune între ei.

Mâncarea e delicioasă, ei sunt extraordinari, se pot cumpăra produse făcute de ei și schimba emoții prin gesturi și priviri calde.

Ei sunt oamenii care ne arată că se poate, care pot transforma o cafea într-o lecție de viață.

Vă invit să îi cunoașteți aici:

Pentru a primi articole despre călătoria noastră te poți înscrie aici.
Dacă nu ai descărcat încă e-book-ul nostru gratuit, Călătorește în siguranță, te invităm să accesezi butonul de mai jos și să urmezi pașii.



Călătorește în siguranță

Descarcă e-book
Ne poți urmări și pe Facebook și Instagram.
Vrei să beneficiezi de reduceri la servicii pentru călătorie? Accesează aici pagina noastră de resurse și bucură-te de oferte la cazare, transport aerian și terestru.

Călătorii frumoase,
Ancuța


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *