Cu entuziasm, incertitudini și întrebări ne îndreptăm spre România

on

Acasă a dobândit multe semnificații pentru noi. Acasă a fost cortul nostru în călătoria prin Europa, au fost apartamentele închiriate prin Airbnb, au fost hotelurile și hostelurile. Nu ne-am referit niciodată la ele pe numele lor de obiecte sau de clădiri, mereu a fost mai vizităm ceva azi sau ne întoarcem acasă?.

Cu toate astea, poate e în ADN-ul nostru bine impregnată ideea că acasă este în țara în care ne-am născut, cred că toți cei care plecăm avem o chemare să ne întoarcem, chiar și pentru a ne convinge că nu mai aparținem de România. Mai sunt oameni care ne leagă de această țară, mai sunt locuri cărora le-am atribuit o emoție și care ne cheamă înapoi.


Mă gândesc de mai bine de o săptămână la acest articol, de când am cumpărat biletele de întoarcere spre România. L-am scris în mintea mea de mai multe ori, uneori plină de entuziasm, alteori indignată de ceea ce se întâmplă în țară, tristă sau furioasă. Până la urmă, mi-am dat seama că situația e așa cum e și că entuziasmul nostru de a reveni se bate cap în cap cu situația politică din România. Așa că am decis să scriu acest articol așa cum îl simt, cu un gust dulce-amărui.

Revenirea în România pentru noi este un mix de sentimente, iar dacă sunteți români, știți ce spun și dacă ați plecat din România, știți și mai bine la ce mă refer.

E un mix de sentimente pentru că venim pentru oameni, pentru relațiile pe care le avem acolo și pentru noi în definitiv, că doar noi ne simțim bine în preajma oamenilor de acasă. Partea cealaltă a mixului este situația actuală din România care nu ne face alegerea ușoară și care ne face să ne așezăm acolo, așa, nu foarte bine, că poate e nevoie să ne ridicăm repede. Știți cum e, ca atunci când te așezi pe un scaun rezervat pentru altcineva. Te așezi, dar te uiți în stânga, în dreapta să nu vină, stai ca pe ghimbi cum s-ar spune.

Atunci de ce ne întoarcem? Pentru că am simțit că a venit momentul. De când am început această călătorie ne-am ghidat în funcție de cum ne-am simțit. Dacă nu ne-a plăcut un loc, am plecat, dacă am vrut să ne prelungim șederea, am făcut-o. De aceea nu am știut să răspundem la întrebarea legată de întoarcere, pentru că nu ne-am setat că stăm până la o anumită dată.

Noi la plecare, în aeroportul din Timișoara.

De când am ajuns în Bali pur și simplu am căutat o rutină, nu am mai simțit nevoia să vizităm, am obosit, exploratorii din noi și-au dorit o pauză. Poate părea ciudat pentru unii cititori să obosești în timp ce vezi așa locuri faine, dar acesta e adevărul. Te obișnuiești cu absolut orice, bun sau mai puțin bun. Iar noi ne-am obișnuit cu frumusețea asta. Pe de altă parte, ne dăm seama că nu suntem de-ai locului oriunde mergem. Peste tot ne sunt oferite tururi, suntem întrebați dacă vrem una sau alta, pentru localnici suntem doi turiști. Până la urmă fiecare țară are dedesubturile ei. Le știi pentru că le citești pe Internet, dar dacă nu te lovești de ele, bune sau rele, tot degeaba.

Nu știm cât o să stăm în România și cum o să ne simțim la întoarcere, mai ales la cum stau lucrurile acum.

E dezamăgitor ce se întâmplă și suntem prinși între a sta și a spera/ lupta sau între a ne gândi serios la viitorul nostru și a ne stabili în altă parte, chiar și cu ideea în minte că poate nu vom reuși să aparținem de o țară atât de mult cum simțim că aparținem de România. Dar timpul ne va arăta.

Cert este că oricare va fi direcția, la sfârșitul lunii martie vom ajunge în România. 




Ne întoarcem pentru că România nu înseamnă doar o țară aflată într-o mare criză politică, înseamnă și altceva pentru noi, înseamnă mulți dintre voi, înseamnă că e acolo o viață care e și a noastră, din care vrem să facem parte. E natura noastră de a aparține. Întoarcerea e clar de natură emoțională, pentru că dacă ar fi de natură rațională, negru pe alb, cu plusuri și minusuri, probabil nu s-ar mai întâmpla. Rămâne de văzut ce o să primeze când vom fi acolo. Nu vrem să impunem nicio direcție momentan.

Acum mi-e dor de o cafea în Unirii, de o carte citită pe nerăsuflate la Cărturești, de bicicleta mea, de hainele mele de iarnă, de prietenii noștri, de familie, mi-e dor să merg la sală și… mi-e dor de frig. Nu-mi săriți în cap, știu că v-ați săturat de ger, dar după ce toată viața am trăit cu trei-patru anotimpuri, după aproape un an de vară simt nevoia de iarnă.

Oricare ar fi direcția pe termen lung, călătoria a intrat în viața noastră și nu cred că va ieși vreodată. Așa că Apples and Gasoline continuă cu siguranță și fără îndoială, fie că e vorba de un weekend în plimbare, fie de câteva luni pe an de explorare.

Așa că stați pe aproape, mai avem o grămadă de scris din ce am văzut până acum. Probabil până ajungem „la zi” cu ele, plecăm în altă vacanță. 🙂

Pentru a primi articole despre călătoria noastră te poți înscrie aici.
Dacă nu ai descărcat încă e-book-ul nostru gratuit, Călătorește în siguranță, te invităm să accesezi butonul de mai jos și să urmezi pașii.



Călătorește în siguranță

Descarcă e-book
Ne poți urmări și pe Facebook și Instagram.
Vrei să beneficiezi de reduceri la servicii pentru călătorie? Accesează aici pagina noastră de resurse și bucură-te de oferte la cazare, transport aerian și terestru.

Călătorii frumoase,
Ancuța


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *