Cum să vizitezi 5 țări cu mașina în două săptămâni de concediu

Călătoria a intrat în viața noastră acum câțiva ani, cam de când ne cunoaștem. Cel puțin o dată pe lună plecam undeva, măcar două zile, fie și numai pentru a schimba aerul. Tot timpul aveam discuții interesante și constructive în mașină, era ca și cum mergând înainte reușeam să vedem ceva mai clar ce e în față.

Poate de-asta ne-au plăcut călătoriile pentru că mereu învățam ceva despre noi și despre relația noastră.

Acum aproape 3 ani ne gândeam să mergem în Bali în concediu, dar cum citisem multe despre acest loc, că avuseseră loc nu știu ce atentate cu ceva ani în urmă, că oamenii sunt într-un fel sau altul etc, am zis că mai bine nu atunci. Când mă gândesc la cum vedeam lucrurile atunci și cum le văd acum, parcă văd două persoane diferite. Ideea este că aveam chef de un concediu altfel, așa că ne-am gândit la cum să facem să călătorim cu mașina din Timișoara în cât mai multe țări. Cu harta în față ne-am făcut traseu, cu gândul de a conduce nu mai mult de 6-7 ore între locații. Părea un obiectiv ambițios, dar în cele din urmă am vizitat 5 țări: Slovenia, Italia, Franța, Elveția și Austria.

Primul traseu: Timișoara – Bled (Slovenia)

Al doilea traseu: Bled – Lido di Jesolo, Veneția & Lago di Garda (Italia)

Al treilea traseu: Mont Blanc (Franța) de unde mergeam și în Elveția

Al patrulea traseu: Mont Blanc (Franța) – Innsbruck & Viena (Austria)

În Bled am stat 2 zile, în Italia 6 zile, în Franța + vizita în Elveția am stat 3 zile și în Austria încă 3 zile. În unele dintre ele am și condus, deci nu am vizitat ceva în toate, deși la câte locuri frumoase am văzut pe drum se poate spune și așa.

Bled, Slovenia

Bled, Slovenia

Bled e un loc superb și musai vreau să revenim acolo poate chiar vara asta. Ne-a încântat cu frumusețea lui, cu apa clară, cu aerul curat și rece, cu verdele și cu liniștea de acolo. Nu ne-a plăcut că era plin de albine, așa cum nu am văzut în viața mea, dar am scăpat fără să fim atacați. Erau albine peste tot, inclusiv pe mâncare în restaurante. Nu știu dacă a fost ceva în anul acela cu ele sau dacă e ceva general. Am alergat în jurul lacului, am închiriat biciclete și i-am făcut din nou înconjurul, am închiriat o barcă și ne-am plimbat pe lac, am stat pe marginea lui la plajă și acolo am făcut primul meu masaj thailandez. E absolut plin locul de saloane care oferă masaj thailandez. Bled e genul de loc unde mergi pentru relaxare, pentru conectare cu natura și pentru a sta și a contempla un peisaj. Mai sunt multe de făcut în zonă, dar cum vrem să mai mergem acolo, sigur mai urmează un articol despre acest peisaj de poveste.

Italia: Lido di Jesolo, Veneția & Lago di Garda

Veneția, Italia

Din Bled am plecat spre Lido di Jesolo, la mare, la plajă. Lido di Jesolo e un loc aglomerat, cu mulți turiști. Seara pe străzile principale se oprește circulația rutieră, iar marea de turiști năpădește. Stațiunea este ofertantă în orice căutați, de la magazine de haine de firmă până la cele mai delicioase gelaterii. E imposibil să te plictisești. Marea nu-mi amintesc să mă fi impresionat în sine, dar atmosfera mi-a plăcut mult. Să nu vă fie de mirare, dar mie cel mai mult îmi place marea din Grecia dintre toate mările și oceanele pe care le-am văzut. Anul trecut grija mea a fost că plecăm spre Asia și nu reușim să ajungem și în Grecia la mare. Din fericire, am rezolvat. 🙂

La Lido di Jesolo am mâncat și cele mai bune fructe de mare la un restaurant unde lucrau câțiva români. Nu mai știu cum se numește, dar tot timpul era coadă la intrare la ei, deci sigur îl găsiți. Și aici am închiriat bicicletele de la hotel și ne-am plimbat prin toată stațiunea.

De acolo era clar că vom merge și în Veneția, pentru că e la o aruncătură de băț. Am mers cu un autobuz local, nu cu mașina. Am petrecut o zi în frumoasul oraș plutitor, ne-am plimbat pe străzile lui și am încercat să ne facem loc printre marea de oameni. Cred că era a doua sau a treia oară când vizitam Veneția și deși îmi place foarte mult, nu i-am acordat mai mult de o zi de plimbare de fiecare dată când am fost acolo. Are punctele ei frumoase, dar este și foarte aglomerată, însă nu voi spune niciodată nu la o plimbare pe orașul plutitor al Italiei.

Următoarea destinație a fost Lago di Garda unde nu intenționam să ne cazăm, ci doar să îl vedem. Nu aș putea să spun că îmi amintesc multe despre ce am făcut acolo, în afară de multe poze, am mâncat o pizza bună și am stat pe o bancă de unde am conteplat cerul care se oglindea pe suprafața lacului. Ne-am dorit să îl vedem și cum doar trebuia să ne abatem puțin din drum pentru a ajunge la el am ales să facem asta.

Italia este una dintre țările mele preferate din Europa. Cumva an de an ajungem acolo. O să scriu în curând un articol despre regiunea mea preferată din Italia. 🙂

 Mont Blanc, Franța

Mont Blanc, Franța

După acel frumos a urmat un alt frumos. Însă, inițial am crezut că am intrat în alt anotimp, deși eram încă în august. Ploua, era frig și ceață, totul era negru și gri, ne gândeam că nu o să vedem nimic.

Vizitând Mont Blanc m-am simțit prima oară în viața mea într-o pictură. Mi se părea ireal, nu îmi venea să cred că acea frumusețe e pe acest pământ, că e chiar acolo în fața mea. L-aș descrie așa: văi cu mult verde, cascade, un cer albastru și cu multe creste muntoase acoperite de zăpadă. E un loc de revăzut. Din păcate, nu am putut să urcăm, întrucât am ajuns destul de târziu. În drum spre el ne-am oprit la un lac și am trecut print-un sat de vacanță cu străduțe înguste, care părea părăsit, atât era de liniște. Doar din când în când mai apărea o mișcare într-o curte și ne dădeam seama că totuși oamenii sunt acolo. Nu-mi amintesc ca prețurile de acolo să fi fost foarte mari. Mi-am și cumpărat câte ceva, era perioada reducerilor. Este o stațiune totuși aglomerată, dar deosebit de frumoasă, oriunde te întorci vezi munte.

Geneva, Elveția

Geneva, Elveția

Noi ne-am cazat în Annemasse, care este în Franța la câțiva zeci de kilometri de Geneva. Așa am considerat că e cel mai bine pentru a nu cheltui o avere pe cazarea din Elveția. E o mișcare bună, pe care evident nu am descoperit-o noi, o practică mulți alții. Distanța din Annemasse până la Mont Blanc și până în Elveția e de câțiva kilometri, iar prețurile sunt mai mult decât decente, mai ales pentru un concediu. Sunt mulți francezi care fac zilnic naveta, lucrează în Geneva și locuiesc în Franța. Evident, financiar este o mișcare foarte bună. De fapt, cam majoritatea celor din Annemasse lucrează în Elveția.

Geneva mi s-a părut cel mai fain și cel mai scump oraș pe care îl văzusem până atunci. Aveam să traversăm Elveția în drumul spre Austria. Din păcate, partea nemțească nu ni s-a părut foarte prietenoasă, întrucât nu erau dispuși să vorbească deloc engleză deși era clar că înțelegeau, dar Elveția rămâne o țară deosebit de frumoasă și m-am bucurat ca un copil de văile ei verzi, de drumurile perfecte și de curățenie. E o țară dezvoltată și impresionantă. Nu am vizitat mult din ea, dar nu e timpul trecut. În Geneva ne-am plimbat o zi întreagă pe jos, am stat pe iarbă în parcul lor central, am admirat oamenii care păreau relaxați, care mergeau la alergat, părea că e o altă viață, o altă lume. Nu văzusem multe locuri din Europa până atunci și probabil de aceea am avut acea impresie, nu știu dacă acum ar fi la fel, dar atunci așa am văzut. O cu totul altă lume, mult mai dezvoltată și mai liniștită cumva.

Innsbruck & Viena, Austria

Innsbruck, Austria

După ce ai văzut Mont Blanc, puțini munți te mai impresionează, așa ziceam eu atunci. Și pe alocuri așa a și fost, însă evident sunt două peisaje diferite și fiecare are frumusețea lui. În Innsbruck am și urcat în Alpi, o parte cu telecabina, o parte pe jos. De aceea spun că peisajul a fost diferit, pentru că și experiența a fost alta. Aveam să mă îndrăgosteasc anul acesta de Alpii Dolomiți, deci mai sunt munți și lanțuri muntoase care să mă cucerească. Cu cât vezi mai multe, cu atât descoperi o frumusețe în fiecare.

Din Innsbruck am plecat spre Viena unde nu intenționam să stăm, dar unde ne-am oprit în cele din urmă o noapte. Ne-am cazat chiar pe malul Dunării și seara ne-am plimbat pe apă cu o hidrobicicletă. A fost un moment neplănuit și magic, așa cum sunt majoritatea de acest fel. Pe suprafața apei strălucea luna și luminile orașului, câteva artificii se vedeau în depărtare, iar la o terasă de pe mal cineva cânta live piesele lui Frank Sinatra.

Din Viena am revenit în Timișoara, evident, obosiți, dar fericitiți că am văzut atâtea locuri în doar două săptămâni.

Se pot vedea multe într-un concediu de două săptămâni, spirit aventurier să fie. 🙂

Pentru a primi articole despre călătoria noastră te poți înscrie aici.
Dacă nu ai descărcat încă e-book-ul nostru gratuit, Călătorește în siguranță, te invităm să accesezi butonul de mai jos și să urmezi pașii.



Călătorește în siguranță

Descarcă e-book
Ne poți urmări și pe Facebook și Instagram.
Vrei să beneficiezi de reduceri la servicii pentru călătorie? Accesează aici pagina noastră de resurse și bucură-te de oferte la cazare, transport aerian și terestru.

Călătorii frumoase,
Ancuța


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.