Primele impresii de la întoarcerea în România

Suntem în România de aproape o săptămână, așa că deja s-au conturat primele impresii.

Întoarcerea a fost mult mai faină decât ne-am așteptat noi, am fost primiți cu brațele deschise de către fețe familiare, prieteni și familie. Adevărul este că ne-a fost mai dor de oamenii de aici decât am vrut să recunoaștem sau să ne dăm seama. Puține se compară cu acel gen de relație când doi sau mai mulți oameni nu s-au văzut de câteva luni sau ani și reiau discuția cu deschidere și familiaritate, ca și când nu s-au văzut de ieri.

Oameni dragi ne așteptau în aeroport. 🙂

Ne temeam că o să fim absorbiți de viața de aici și că o să intrăm în ritmul nebun de dinainte și cumva încercam să ținem cu dinții de ceea ce am trăit, să nu șteargă ceva sau cineva experiențele din Asia, schimbările pe care acea călătorie le-a produs în noi. Cam așa ne simțeam în Atena, gândindu-ne că mai avem puțin până să revenim în țară.

Încă nu ne-am văzut cu mulți dintre prieteni și încă suntem în punctul în care încercăm să ne dăm seama ce și cum.

Am revăzut puținele lucruri pe care le-am lăsat în urmă, ca și când mai păstrează ceva din noi, ne-am mirat când am găsit ceva despre care uitasem, ne-am dat seama că în continuare sunt lucruri de care vrem să scăpăm pentru că nu ni se mai potrivesc și nu le vom mai folosi. Am realizat că ne încurcă unele dintre ele, ne-am întrebat de ce avem atâtea prosoape dacă suntem doar două persoane, de ce avem atâtea perechi de pantofi, oare o să mai purtăm vreodată anumite haine etc. Ne-am obișnuit cu puțin, să intre totul într-un rucsac, care să nu fie foarte greu că nu ne place să mergem cocoșați. Ai cât poți să duci.
E interesant să te vezi pe tine în relația cu alți oameni, e ca și cum te privești într-o oglindă diferită. În ultimele luni am fost doar noi doi, acum au reapărut relațiile cu cei din jur și modul în care ne raportăm unii la alții spune multe despre noi. Vedem aspecte care s-au schimbat și altele care au rămas acolo. Cu siguranță avem multe de învățat nu doar din călătorie, ci și din ce experimentăm aici.

Timpul trece foarte repede de când am venit, nu că nu știam asta, dar diferența te lovește imediat după ce ai trăit altceva. Viața e mai scurtă la oraș. Nu știu cum a trecut săptămâna asta și pe când înainte reușeam să scriu zilnic, acesta e primul articol de pe blog pe din ultimele zile. Zilele sunt mai scurte, oamenii mai grăbiți și mai repeziți, nimeni nu pare să aibă răbdare. La case la supermarket se stă încruntat, casierele sunt luate pe sus că lucrează prea încet, ospătarii vorbesc urât și nepoliticos. Nu vreau să pară că vorbesc din avion ca omul care a ieșit câteva luni din țară și uite cu ce aroganță vorbește, ca și când a uitat de unde a plecat. Nu am uitat, dar asta nu înseamnă că refuz să văd niște realități.

Momentan încă nu știm în ce direcție vom merge și cât vom sta prin România. Sunt multe întrebări la care nu avem răspuns, dar este și prea devreme pentru ele.

Încercăm să ne focusăm pe părțile bune, ca probabil mulți dintre voi, să ne gândim la evenimentele faine care sunt aici, la oportunitățile de colaborări, la întâlnirile cu oamenii etc.

Fiind primele impresii, nu vrem să luăm o decizie acum, deși e cam luată în mintea noastră. Să zicem că mai așteptăm să se așeze lucrurile și să îi dăm grai și nume deciziei.

Pentru a primi articole despre călătoria noastră te poți înscrie aici.
Dacă nu ai descărcat încă e-book-ul nostru gratuit, Călătorește în siguranță, te invităm să accesezi butonul de mai jos și să urmezi pașii.



Călătorește în siguranță

Descarcă e-book
Ne poți urmări și pe Facebook și Instagram.
Vrei să beneficiezi de reduceri la servicii pentru călătorie? Accesează aici pagina noastră de resurse și bucură-te de oferte la cazare, transport aerian și terestru.

Călătorii frumoase,
Ancuța

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *