În urma scrierii articolului despre cum a fost întoarcerea în România am primit mesaje de la mulți oameni. Mi-au scris persoane care încă mai au speranță și nu își doresc să plece, alții care au plecat deja din țară, unii care s-au întors și nu își găsesc un rost aici. Mi-au scris oameni care mi-au spus că îmi denigrez țara, oameni care mi-au spus povestea lor despre plecarea din România, inclusiv cineva care s-a oferit să ne ajute în caz că vrem să mergem în țara europeană care l-a adoptat de câțiva ani.

Mi-au scris persoane care au spus că cei nemulțumiți sunt invitați afară din țară, că habar nu am ce înseamnă freelancing în România, că e normal ca un client să aibă controlul pe proiectele pe care ți le dă, că totuși, de ce ne-am mai întors dacă suntem așa nemulțumiți?

Au fost oameni care s-au dezabonat de la newsletter și alții care s-au abonat în urma acestui articol. Există un echilibru în toate. 🙂

M-am întâlnit cu persoane care mi-au spus că ar vrea o experiență ca a noastră, dar să nu aibă atâtea întrebări la întoarcere, atâta zbucium și timp pentru readaptare. Pot să vă spun sigur că nu se poate doar cu miere și că schimbarea e inevitabilă și accelerată în cazul călătoriei.

Mi-au scris și oameni care m-au îndemnat să nu plec, pentru că toți cei cu studii superioare și care au ceva de spus se gândesc la asta și ce se va alege de țara noastră în ritmul ăsta?

Nu cred în sacrificiul suprem pentru o țară, la fel cum nu cred că nemulțumirea este un motiv de a pleca de aici. Dacă ar rămâne în țară doar cei care dau din cap aprobator la ce se întâmplă, atunci ar fi bai mare.

Am primit mesaje de la persoane care călătoresc de ceva timp, care s-au întors aici și trec prin aceelași frustrări și supărări. La fel ca și noi, ar rămâne, dar au o strângere de inimă. Pe de altă parte, dacă ar fi să plece parcă nimic nu îi atrage și oricum, în scurt timp, oriunde mergi, ajungi să vezi și lucrurile care nu merg bine. Și da, așa e.

Cele două voci de a rămâne și de a pleca se bat în capul multor oameni. Dacă până acum câteva zile aveam impresia că vorbesc altă limbă, azi îmi dau seama că nu doar eu am răsuflat prin articolul despre întoarcerea în România.

Am avut și câteva momente în care am regretat că am fost atât de tranșantă, pentru că adevărul este că nu mă simt pregătită să plec mâine, nu pentru a lupta pentru țară așa cum m-au îndemnat mulți să fac, ci pentru că am obosit. Călătoria te obosește, zilnic schimbi ceva, mereu sunt stimuli noi în jurul tău, cu fiecare țară prin care treci, trebuie să te adaptezi la oameni, să îi simți, să simți dacă e în regulă acolo pentru tine sau nu, te adaptezi la noi mijloace de transport, la noi experiențe culinare, locuiești pentru câteva zile într-un nou loc de cazare, apoi îl schimbi. Sunt în momentul în care am obosit și vreau să mă așez undeva, să îmi las rucsacul din spate, să deschid un dulap și să văd că acolo sunt lucrurile mele și acela e locul meu. Asta e cealaltă voce, celelalte gânduri pe care le am și pe care le-am înăbușit în articolul anterior.

Tot ce am scris acolo rămâne absolut valabil și nu aș schimba nimic. Am citit de atâtea ori acel articol și m-am întrebat dacă ceva nu se mai potrivește, dacă a fost doar gânduri de moment. De moment a fost impulsul de a-l publica, dar gândurile acelea sunt ale mele.

Și da, nu pot oferi exclusivitate României pentru viitor, dar nici nu vreau să îmi asum cu ipocrizie că sunt pregătită să plec mâine de aici.

Mărturisesc, am avut strângeri de inimă când am văzut impactul pe care articolul l-a avut. Poate îmi doream să fiu mai mult contrazisă, să primesc argumente cum că m-am pripit eu să scriu așa ceva, dar am simțit acele strângeri de inimă și pentru că sunt printre cei nemulțumiți, dar care încă nu își doresc să plece de aici. Rezonez cu faptul că și știu că alte țări au problemele lor, iar ca răspuns pentru cei care m-ați întrebat de ce nu plec dacă sunt așa nemulțumită ar fi mai multe idei. Una dintre ele este că dacă aș pleca, aș renunța la o parte din visurile pe care le am aici. Le pot implementa și în altă țară? Cu siguranță, poate în câțiva ani, dar aici aș putea începe de mâine. O altă idee este că am obosit să schimb peisaje și culturi. Doar pentru simplu fapt de a vedea un peisaj deja cunoscut și oameni pe care să îi salut pe stradă, mai am nevoie să stau aici.

Așa cum nu mă așteptam, Bali a avut din nou o influență atât de benfică asupra mea, încât nu știu cum să mă adaptez în altă parte. De ce nu ne mutăm acolo? Pentru că acel el dolce far niente mi se potrivește o vreme, dar nu pentru totdeauna. Rămâne pentru noi o destinație vizată pentru câteva luni pe an.

Încă mi-e greu să răspund la întrebarea „Și, ce planuri aveți pe viitor?”, dar încep să se contureze unele lucruri și mai ales, începem să ne gândim la un echilibru care să ne permită să călătorim în continuare fără „să ardem podurile” spre România, dar despre asta, probabil va urma un nou articol.

Nu de alta, dar poate vă inspiră și pe voi ideea noastră. 🙂

Emoțiile pun de multe ori stăpânire pe noi și ne vine atunci să facem ceva, mai ales dacă situația persistă zile sau chiar săptămâni întregi. Dar o foaie albă și un creion fac minuni atunci când vine vorba de a așeza totul pe o hârtie. Că uneori mai uităm de uneltele simple pe care le avem la îndemână, asta e, se întâmplă.

Cel mai important, spun eu acum, este să nu ne lăsăm duși de val în una dintre situații. Nici în cea de a o lua la fugă, nici în cea de a ne plafona aici. Pot să menționez încă o dată ideea de echilibru? 🙂 Dorința de acest echilibru ne trece prin toate stările și greu ajungem la el, îl ținem o vreme, ne bucurăm de el și apoi devine zona noastră de confort și vrem să îl schimbăm, nu ne mai place și iară urmează o furtună în căutările noastre și tot așa.

Interacțiunea pe care am avut-o cu oamenii în urma scrierii articolului anterior mi-a fost mai mult decât benefică și vă mulțumesc din suflet celor care m-ați sunat, ascultat și oferit din experiența voastră.

Am scris în acel articol că mă simt neînțeleasă, dar după el, parcă au apărut acei oameni care vorbesc aceeași limbă cu mine, care înțeleg ce vreau să spun dincolo de conținut.

Foto copertă: Unsplash, Vlad Bagacian

Călătorii frumaose,

Ancuța