După cum spuneam într-un articol anterior, este destul de dificil să simți Crăciunul într-un loc unde nu există mai nimic legat de această sărbătoare.
Dar omul este cel care dă tonul unei sărbători, așa că în data de 26 decembrie, ne-am trezit în mijlocul unei sărbători, pe care și noi am simțit-o. Oamenii s-au îmbrăcat în straie specifice de sărbătoare, magazinele s-au închis (atipic pentru Bali), familiile s-au urcat pe scutere, am văzut multe zâmbete, bunădispoziție și decorațiuni specifice pe stradă.
A început ceea ce balinezii numesc Galungan and Kuningan, adică biruința binelui asupra răului.
Ce este specific acestei sărbători:
- se întâmplă o dată la fiecare 6 luni
- durează câte 10 zile
- este o sărbătoare de familie
- fiecare familie merge la templul ei, unde se crede că strămoșii și cei care nu mai sunt coboară pe pământ pentru a participa la ceremonie
- la fiecare poartă este înălțat un băț mare de bambus, numit Penjor, împodobit cu frunze de nucă de cocos și decorat cu tot felul de alte accesorii. Se consideră că este un semn al prosperității și mai este numit și pomul de Crăciun al balinezilor.
- turiștilor nu le este permis accesul în templele de familie, ceea ce mă bucură, pentru că ceea ce pentru noi este spectacol, pentru ei este sacru. Ne mulțumim cu reprezentațiile care au loc pe stradă și cu faptul că îi vedem îmbrăcați de sărbătoare și zâmbitori.






Indonezia este țara cu cea mai mare populație musulmană, Bali fiind singura insulă unde religia este hinduismul. Periodic au loc sărbători și ceremonii specifice lor. De fiecare dată când am venit aici am asistat la o sărbătoare.
Așa că urarea în această perioadă nu este Merry Christmas sau Crăciun fericit, ci Happy Galungan and Kuningan Day. 🙂
Vă lăsam aici un filmuleț în care este descrisă această sărbătoare:
Pentru a primi articole despre călătoria noastră te poți înscrie aici.
Foto articol: Mel Poole, Unsplash.
Dacă nu ai descărcat încă e-book-ul nostru gratuit, Călătorește în siguranță, te invităm să accesezi butonul de mai jos și să urmezi pașii.
Ne poți urmări și pe Facebook și Instagram.
Vrei să beneficiezi de reduceri la servicii pentru călătorie? Accesează aici pagina noastră de resurse și bucură-te de oferte la cazare, transport aerian și terestru.
Călătorii frumoase,
Ancuța