Acum aproape 3 ani am venit prima oară în Bali, în concediu. În Ubud, am mers pe o cărare, Sari Organic Walk, printre lanurile de orez.
Am ajuns la Pomegranate, o platformă de lemn acoperită cu o pânză, în mijlocul orezăriei. Pentru noi a fost cea mai autentică experiență din Bali. Am mâncat aici și am băut o cafea, cea mai bună de până atunci, făcută la ibric, cel mai probabil. Ei o numesc Bali coffee.
Peste tot pe unde am mers după aceea în Bali, eu ceream Bali coffee, dar niciuna nu era la fel. Nu înțelegeam de ce e așa mare diferența pentru o cafea pe care în mod normal toată lumea de aici ar trebui să știe să o prepare. Doar e Bali coffee.
Întorși acasă, de fiecare dată când ne gândeam la Bali, ne gândeam la Pomegranate și la priveliștea de acolo, la liniște, la verde, la oamenii care lucrau pământul. Asta înseamna Bali pentru noi, acea imagine.
Anul trecut am revenit în Bali și evident că am revenit și la această cafenea. Am comandat aceeași cafea și mi-am dat seama că nu e cu nimic diferită de celelalte, că de fapt nu pentru gust era cafeaua de aici atât de specială, ci pentru loc și pentru emoția pe care ne-o oferea. Aș fi putut atunci să fac pariu că e cu mult mai specială decât orice altă Bali coffee de pe această insulă.
Tot anul trecut, spre sfârșitul călătoriei noastre, stăteam aici și îmi lăsam privirea inundată de frumusețea locului. A fost momentul în care mi-am dat seama că deși aș putea să trăiesc aici pentru totdeauna la cât este de frumos locul și senzația, îmi lipsește ceva, un sens. Am călătorit, m-am răscolit, m-am redescoperit, dar am nevoie să fac ceva mai mult decât atât, am nevoie nu doar să stau și să contemplu la o priveliște, am nevoie de contact cu ceilalți oameni, să mă redescopăr pe mine în privirile și interacțiunile de zi cu zi cu ceilalți.
Azi sunt din nou aici. În 30 de minute merg la o clasă de yoga, la Ubud Yoga House care e la o distanță de 5 minute, tot pe cărare, tot în mijlocul lanului de orez.
Am venit mai devreme, cu gândul de a scrie, dar în afară de acest articol, nu am reușit să scriu mai mult.
Lumea noastră e atât de diferită de a lor, dar e prima oară când sunt aici și pot să accept asta și să fiu împăcată cu ideea că ne trăim viața în ritmuri diferite. Zilele trecute chiar vorbeam despre asta: Cum de sunt oamenii ăștia așa de liniștiți? Aliens, i-am răspuns eu. Noi sau ei? Uneori așa pare, că nu suntem de pe aceeași planetă.
Mă bucur și pentru că e prima oară când simt că sunt liniștită la gândul că ne întoarcem acasă.
În 2016 ne întorceam cu gândul în care încă ne temeam să credeam prea mult, acela de a ne da demisia fiecare și de a pleca în lume.
A doua oară ne întorceam din Bali în România, după aproape 1 an de călătorie, dar nu știam pentru cât timp o să rămânem în România, nu aveam un loc unde să stăm, simțeam că nu aparținem niciunde, dar că am putea sta oriunde. Ciudată senzație.
A treia oară pare că în sfârșit lucrurile s-au așezat. Simt că plec cu liniște de la acest peisaj, împăcată.
În 4 zile plecăm din Bali și am vrut să rămân cu această imagine în minte: un lan de orez și un om care îl lucrează, poate același de acum aproape 3 ani.
Pentru a primi articole despre călătoria noastră te poți înscrie aici.
Dacă nu ai descărcat încă e-book-ul nostru gratuit, Călătorește în siguranță, te invităm să accesezi butonul de mai jos și să urmezi pașii.
Ne poți urmări și pe Facebook și Instagram.
Vrei să beneficiezi de reduceri la servicii pentru călătorie? Accesează aici pagina noastră de resurse și bucură-te de oferte la cazare, transport aerian și terestru.
Călătorii frumoase,
Ancuța