Inițial am vrut să scriu o postare pe Facebook căreia să îi atașez câteva poze, dar când am început să descriu despre ce e vorba mi-am dat seama că am mai multe de spus, așa că vă povestesc aici.
Data de 17 martie este zi de liniște deplină pentru balinezi. Sărbătoarea este numită Nyepi și data când are loc diferă de la an la an.
Este considerată trecerea într-un nou an, oamenii nu ies din casă, nu folosesc electricitatea sau focul, toate localurile și restaurantele sunt închise. Este un moment de reflecție și de liniște, zi în care oamenii nu călătoresc, nu lucrează, nu au loc jocuri sau orice altceva ce îi poate distrage de la a fi cu propria persoană. Aceste reguli sunt valabile inclusiv pentru turiști, asta în caz că sunteți pe aici în perioada asta. Localnicii meditează în acea zi și nu mănâncă .

Oamenii vorbesc între ei, sunt chiar încurajați să își ceară iertare unii de la alții, bineînțeles, cei care locuiesc în aceeași casă.
Turiștii nu au voie să părăsească locul unde stau, dar pot mânca. Bineînțeles, se creează o oportunitate de business în jurul a orice, astfel că sunt retreaturi care oferă pachet pentru turiști de ziua liniștii, unde pot petrece timp la piscină, unde vor avea acces la un bufet toată ziua și unde pot participa la diferite jocuri.

În data de 16 martie e altă poveste. Tinerii din toate comunitățile construiesc reprezentări ale spiritelor rele, proiect care începe cu câteva săptămâni înainte. Vor defila cu ele pe străzi și vor striga pentru alungarea lor. Fiecare comunitate își construiește proprii demoni la ceas de seară. În comunitatea Taman unde suntem cazați ne aflăm chiar vis-a-vis de locul de adunare unde e grădinița subterană despre care am scris aici.
În fiecare seară până după miezul nopții se adună deasupra parcării subterane unde au loc întâlniri ale comunității, ore de yoga pentru cei de aici de două ori pe săptămână, meciuri de fotbal și orice îi implică pe ei ca și comunitate. La finalul paradei, toate statuile vor fi arse.

O altă semnificație a zilei de dinaintea zilei de 16 martie este că la paradă vor participa în primul rând tinerii cu vârste cuprinse între 17 și 30 de ani, care sunt necăsătoriți. Inițial fete și băieți se vor întâlni în același loc, vor aduce ofrande și se vor ruga împreună, apoi se despart în două grupuri. Se vor reîntâlni ulterior pe strada principală unde va avea loc o ceremonie a sărutului. La un semn al liderului hindus, aceștia se vor săruta în timp ce comunitatea aruncă peste ei cu apă și flori. Se pare că multe familii se întemeiază așa, după această zi. 🙂 Au oamenii la ce să se gândească în data de 17. 🙂
Din ce am înțeles, chiar și aeroportul din Bali va fi închis în 17 martie. Vor circula doar ambulanțe, dacă va fi nevoie și bineînțeles, vor fi preluate urgențele și nașterile.
Perioada de liniște începe la 6 dimineața în data de 17 și se încheie la 6 dimineața în data de 18.
Pe grupurile despre Bali deja localnicii au început să scrie postări și să anunțe turiștii despre semnificația acestei date și să îi pregătească pentru ce urmează.
Din păcate noi nu vom fi aici, chiar în 17 ajungem în România. Pentru ei începe un nou an spiritual, pentru noi începe o nouă perioadă.
Este un revelion sărbătorit de ei cu mai multă semnificație, cu meditație, liniște și timp petrecut cu familia.
Pentru a primi articole despre călătoria noastră te poți înscrie aici.
Dacă nu ai descărcat încă e-book-ul nostru gratuit, Călătorește în siguranță, te invităm să accesezi butonul de mai jos și să urmezi pașii.
Descarcă e-book
Ne poți urmări și pe Facebook și Instagram.
Vrei să beneficiezi de reduceri la servicii pentru călătorie? Accesează aici pagina noastră de resurse și bucură-te de oferte la cazare, transport aerian și terestru.
Călătorii frumoase,
Ancuța