Ce este bine să știți înainte de a călători în Bali

Mâine o să zburăm spre Bali, unde mergem pentru a treia oară. La finalul acestui an ne vom fi petrecut aproape 3 luni pe frumoasa insulă indoneziană. Este locul unde noi ne simțim ca acasă, liniștiți, unde putem să lucrăm, pentru că ne inspiră, unde oamenii sunt faini și primitori.

Ca oriunde altundeva, Bali nu este doar paradis. Ne-am gândit să scriem despre lucrurile pe care considerăm că ar fi utile ca voi să le știți.

A călători în cunoștință de cauză înseamnă a călători asumat.

Iată care sunt lucrurile pe care ar trebui să le știi despre Bali:

  • Poate cel mai important este să te interesezi despre fenomenele naturale care au loc în Bali. Ca pentru multe destinații turistice, atunci când ceva se întâmplă, nu veți găsi asta pe prima pagină a site-urilor de știri, tocmai pentru că impactează turismul pe o perioadă lungă de timp. De exemplu, anul trecut s-a mediatizat destul de mult despre vulcanul Agung, care era la risc mare să erupă. Turismul a avut foarte mult de suferit, localnicii și-au pierdut locurile de muncă, pentru că majoritatea lucrează în acest domeniu, iar cei care erau atunci în Bali le-au dat o mână de ajutor printr-un fel de campanie: I am in Bali now.

  • Anul acesta au fost multe cutremure peste tot în Bali, erupții vulcanice pe o insulă de lângă și un tsunami. Cele mai afectate au fost insulele Gili. De data aceasta nu a fost mare informare, pe Facebook nu a prea circulat deloc informația. Indonezia se află în ceea ce se numește The Ring of Fire, adică o zonă din Oceanul Pacific unde frecvent au loc cutremure, tsunami și erupții vulcanice. Noi am fost prima oară în Bali cu un grup organizat și nu ne-am informat cine știe ce. Dacă mergeți așa, stați liniștiți, probabil nu riscă nimeni să vă ducă în zonele unde e risc ridicat de tsunami sau altele. Dacă mergeți singuri, e bine să citiți și să vă informați.
  • Traficul de droguri. În Indonezia, traficul de droguri se pedepsește cu moartea. Înainte de intrarea în țară o să completați formulare și semnați pentru că ați luat la cunoștință și știți care sunt riscurile. Cu toate astea, zona Kuta este cunoscută pentru consum și trafic de droguri, prostituție și alte activități din zona mai dark. Deci evitați pe cât posibil. Noi am fost lângă ea, în Legian, și am avut o experiență deloc plăcută cu un șofer de Uber care consumase droguri. Orice loc și orice țară are regiuni care ar fi bine să fie evitate.
  • Case de schimb valutar, carduri și bani cash. Pentru Bali, cel mai sigur este să veniți cu bani cash pe care să îi schimbați la case de schimb valutar. Am scris aici despre experiența noastră și despre ce să știți. Legat de carduri, în Bali sunt foarte multe cazuri de carduri clonate.
  • Multe plaje sunt murdare. În Legian, noi nu am înotat în Oceanul Indian, pentru că nu aveam pe unde să intrăm în apă. Da, chiar atât de mult plastic și resturi erau la mal. Pe Internet veți găsi doar imagini cu plaje de vis. Unele așa și sunt. Nouă ne-a plăcut Nusa Dua, unde am mers prima oară. Este o stațiune mai scumpă, dar apa e curată. Atenție și la valuri, mai ales dacă sunteți prima oară la un ocean. Valurile sunt mari și puternice chiar de la mal.
  • Negociază. În foarte multe locuri din Bali, inițial ți se cere de trei ori mai mult decât e valoarea serviciului sau produsului. Aproape totul se negociază, oamenilor le place să facă asta, se bucură să negocieze cu tine, te invită chiar să negociezi și să nu pleci dacă prețul ți se pare mare. După câteva încercări, o să fii expert, pentru că așa cum negociază unul, o fac cu toții.
  • Furtul de pe scutere. Nu ni s-a întâmplat, nu am auzit pe nimeni personal să spună asta, dar cam peste tot în Asia se recomandă să porți rucsaci sau borsetă, nu genți pe umăr.

Dacă vrei să simți Bali în adevăratul sens al cuvântului, mergi în Ubud. Pe lângă energia locului, are și avantajele că e departe de ocean, fiind chiar în mijlocul insulei și se află la câțiva zeci de kilometri de primul vulcan activ.

Acest articol nu este menit să vă sperie, însă e bine să știți lucrurile acestea. Orice țară și orice loc are riscuri, doar că în țara noastră, noi știm oarecum ce măsuri de precauție să ne luăm și nu le gândim conștient, sunt automatisme. Când călătorim e bine să știm de ce să ne ferim.

Bali nu este o junglă periculoasă, oamenii în general sunt foarte faini, acolo am întâlnit cea mai mare ospitalitate.

Deși am avut mereu bani cash pe care i-am lăsat în camerele pe unde ne-am cazat și unde nu am avut seif, pentru că noi stăm la localnici de obicei, nu ne-a dispărut niciodată nimic.

Despre partea de sănătate și vaccinuri am scris aici.

Deși poate părea un articol pesimist, considerăm că era necesar. Am scris până acum doar despre lucrurile faine, pentru că noi așa ne simțim acolo și pentru că, zicem noi, știm unde să mergem ca să fim ok și unde riscurile sunt scăzute. Cum tot mai des primim întrebări pe blog sau în privat despre Bali, ne dăm seama că e bine să știți și lucrurile acestea.

Bali, în speță Ubud, rămâne locul nostru preferat, mâine mergem acolo și o să stăm aproape 1 lună.

Despre lucrurile faine 🙂 legate de Bali am scris aici.

Pentru a primi articole despre călătoria noastră te poți înscrie aici.

Dacă nu ai descărcat încă e-book-ul nostru gratuit, Călătorește în siguranță, te invităm să accesezi butonul de mai jos și să urmezi pașii.

Călătorește în siguranță

Descarcă e-book

Ne poți urmări și pe Facebook și Instagram.

Vrei să beneficiezi de reduceri la servicii pentru călătorie? Accesează aici pagina noastră de resurse și bucură-te de oferte la cazare, transport aerian și terestru.

Călătorii frumoase,

Ancuța


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.