Acum ceva timp ideea de călător mă fascina. Turistul devenise o specie inferioară și îmi displăcea să fiu asociată cu.

Eram atrasă de boemitatea, lejeritatea călătoriei și mirajul unei libertăți. Părul rebel, rucsacul în spate, timpul care nu mai contează așa mult, pentru că nu mai trebuie să ne încadrăm în două săptămâni de libertate acordată, compromisurile, hostelurile și alte câteva aspecte conturau pentru mine stilul călătorului, ceea ce eu îmi doream să fiu. Adesea mă trezeam afirmând că am nevoie doar de un pat unde să dorm și în rest, mă interesează să văd și să cunosc lumea.

Mă frustram tacit când cei care reușeau să fugă de la lucru câteva zile își spuneau călători. Pentru mine erau turiști. Călător urma să fiu eu, cu acte în regulă, cu pașaport ștampilat la câteva zile sau la o lună, maximum.

Între timp, percepția mea s-a schimbat și s-a schimbat auzindu-mi gândurile rostite de alți călători, cum le spuneam eu. Când întrebam de cum e un anume oraș sau o anume atracție mi se răspundea de multe ori cum că e foarte fain, dar din păcate, e plin de turiști. Din păcate, e plin de turiști? Zici că e o specie de evitat. M-am gândit la prietenii noștri de acasă, la oamenii care muncesc din greu ca să își permită un concediu și m-am simțit superficială în gândirea pe care o avusesem.

Apoi am ajuns în Ha Giang, un loc nefrecventat de turiști și am simțit ce înseamnă să nu fie turism într-o anumită zonă.

Oamenii erau prietenoși, copiii ne făceau cu mâna, eram noi o noutate pentru ei. Știți că se spune că un călător interacționează direct cu localnicii, cunoaște culturi noi. Așa o fi, am încercat și noi, dar când bieții oameni se chinuiau să ne explice în vietnameză și noi vorbeam în engleză, nu se înțelegea nimic. Mi-aș fi dorit să pot vorbi cu ei, să îi cunosc în vreun fel, să nu rămân doar cu realitatea lor prin ochii mei. Nu am putut.



Apoi nu erau restaurante, ci doar câteva taverne unde mâncau localnicii, care nu invitau absolut deloc prin aspectul lor. Spun asta din perspectiva omului care a mâncat mâncare gătită în stradă aproape zilnic în Thailanda și în Laos. Vă vine să credeți sau nu, în Vietnam, unde nu sunt turiști, nu sunt restaurante. Și nu era un oraș mic, cam de dimensiunea Lugojului, ca să vă faceți o părere. Dar nu erau restaurante. Am mâncat trei zile biscuiți, iaurt și alune. Am găsit o tavernă la un moment dat și am mâncat ceva acolo în una din zile, dar la cum arătau tacâmurile, am zis că mâinile noastre sigur sunt mai curate. Am decis ca pentru sănătatea noastră, să continuăm cu biscuiții cei scumpi, dar ambalați, importați din Europa.

Tot în Ha Giang mi s-a redefinit și ideea de „doar un pat”. Mi-am dat seama că nu am nevoie doar de un pat. Mai am nevoie pe lângă el de:

• liniște în hotel
• ca salteaua să nu mă învinețească până dimineața
• să aibă duș și baie în cameră
• să aibă apă caldă
• să fie curat
• să fie camera încălzită când afară e frig, nu să dorm cu toate hainele din bagaj pe mine
• ca pereții să nu fie atât de subțiri încât să aud tot ce se discută sau se întâmplă în camera de lângă.

Am dormit două săptămâni, noapte de noapte, în cort. Mi-a plăcut mult și abia aștept să repetăm experiența. Am dormit în mijlocul junglei două nopți pe saltele folosite și de alții, cu încă opt oameni în cameră, cu toaletă afară, fără apă caldă, fără curent electric. Dar sunt situații total diferite. Sunt acele situații când lovește spiritul de aventură și ești dispus să faci multe compromisuri. Dar când ai nevoie de un confort, când e frig afară și în cameră și mai și, când vii plouat de afară și nu ai unde să te usuci, deja povestea e alta.

Experiențele din nordul Vietnamului mi-au așezat mult mai bine gândurile legat de multe, dar mai ales despre mine și despre ce vreau.

Mi-am dat seama că îmi place acea forfotă de oameni, de turiști, călători, vizitatori, pelegrini sau cum s-or numi ei. Îmi place să văd oameni în jur, să ne angajăm în discuții trecătoare despre locuri, să povestim despre țara în care ne aflăm și să împărtășim puncte de vedere.

Pentru oamenii dintr-o anume țară, tu reprezinți turismul, tu ești cel din afară care vine să lase bani în țara lor. Nu îi interesează pe ei cum îți place ție să ți se spună.

Așa că facem parte din turism, un turism la care contribuim și pozitiv, dar și negativ, pentru că și el are efectele lui nu tocmai bune asupra unei culturi.

Ceea ce vreau eu să spun este că mi se pare exagerat să spui că preferi să nu mergi într-un loc doar pentru că e plin de turiști.



În ceea ce ne privește, ne-am dat seama că sunt zile în care nu suntem dispuși să cheltuim o sumă de bani pentru ceva ce nu considerăm că are valoare, ceea ce am fi făcut cu siguranță într-un concediu, doar pentru că era altfel și pentru că noi eram în concediu. Pe de altă parte, sunt zile când preferăm să ne luăm un ghid pentru o zi întreagă, să ne ia din fața hotelului, să ne plimbe pe la obiectivele turistice, să ne ducă să luăm prânzul și să ne aducă până în fața hotelului.

Nu (mai) cred că a fi călător este superior lui a fi turist. Mai cred că eliminând aceste separări, categorii în care ne includem sau din care ne excludem, eliminăm mult și din gânduri grele asupra celor care nu fac parte din categoria noastră.

În cele din urmă suntem o masă de oameni care migrează mai mult sau mai puțin dintr-o parte în cealaltă, în funcție de interesele, timpul și banii de care dispunem. Unii vor să cucerească un munte în concediul lor, alții își doresc un all inclusive.

Pentru a primi articole despre călătoria noastră te poți înscrie aici.
Dacă nu ai descărcat încă e-book-ul nostru gratuit, Călătorește în siguranță, te invităm să accesezi butonul de mai jos și să urmezi pașii.

Descarcă e-book
Ne poți urmări și pe Facebook și Instagram.
Vrei să beneficiezi de reduceri la servicii pentru călătorie? Accesează aici pagina noastră de resurse și bucură-te de oferte la cazare, transport aerian și terestru.

Călătorii frumoase,
Ancuța