Mini-vieți. Ce înseamnă și de ce ne-am îndrăgostit de acest concept

Ideea de mini-lives sau mini-vieți a tot fost prezentă în discuțiile noastre, dar parcă prea puțin spațiu i-am acordat, parcă nu duceam firul discuției până la capăt. Între timp, ne-am dat seama că am și trăit un mini-live în Bali, în cele două luni în care am locuit acolo.

În urma scrierii articolului despre întoarcerea în România…

În urma scrierii articolului despre cum a fost întoarcerea în România am primit mesaje de la mulți oameni. Mi-au scris persoane care încă mai au speranță și nu își doresc să plece, alții care au plecat deja din țară, unii care s-au întors și nu își găsesc un rost aici. Mi-au scris oameni care mi-au spus…

De când ne-am întors în România…

De când ne-am întors în România, zilele sunt mai scurte, mai triste. Oamenii sunt grăbiți, nervoși, nu respectă pe nimeni. De câteva ori era să fac accident, pentru că mi se taie calea, pentru că oamenii opresc brusc în mijlocul intersecției pentru a lăsa un pasager să coboare.

Primele impresii de la întoarcerea în România

Suntem în România de aproape o săptămână, așa că deja s-au conturat primele impresii. Întoarcerea a fost mult mai faină decât ne-am așteptat noi, am fost primiți cu brațele deschise de către fețe familiare, prieteni și familie. Adevărul este că ne-a fost mai dor de oamenii de aici decât am vrut să recunoaștem sau să…

Cum să călătorești cu bani puțini în Europa

Europa nu este cea mai ieftină destinație de călătorie, însă cu câteva trucuri și aspecte de care să ții cont, poți să te bucuri de o călătorie pe bătrânul continent fără să îți golești contul.

Cu entuziasm, incertitudini și întrebări ne îndreptăm spre România

Acasă a dobândit multe semnificații pentru noi. Acasă a fost cortul nostru în călătoria prin Europa, au fost apartamentele închiriate prin Airbnb, au fost hotelurile și hostelurile. Nu ne-am referit niciodată la ele pe numele lor de obiecte sau de clădiri, mereu a fost mai vizităm ceva azi sau ne întoarcem acasă?.

Avantaje și dezavantaje ale călătoriei în extrasezon

De ceva timp am început să călătorim destul de mult în extrasezon. În unele țări așa s-a nimerit, în altele am plănuit noi să ajungem în afara sezonului. Acum suntem în Ubud, în Bali, tot în extrasezon. Ne-ați întrebat cum e aici în această perioadă. Ei bine, nu e deloc de speriat sau de evitat,…

De ce să locuiești pentru o perioadă în Bali

Mă anunțați voi când considerați că e prea mult scris despre Bali pe blogul nostru. 🙂 După cum probabil v-ați dat seama, pentru noi e un loc special unde nu am avea nicio problemă să revenim pentru a locui o perioadă mai lungă de timp. De altfel, intenționăm să mai stăm pe aici o vreme.

Grădinița din parcarea subterană

Zilele trecute ne-am mutat în centrul Ubudului, pe o străduță micuță, puțin mai retrasă. Am zis că e mai bine așa, ca să avem liniște. Dar ne-am înșelat. Dimineață ne-am trezit în cântece de copii și țipete vesele. Ne-am gândit că sigur e ceva grădiniță pe lângă. Când am ieșit din curtea cazarii, am văzut…