Suntem în România de aproape o săptămână, așa că deja s-au conturat primele impresii. Întoarcerea a fost mult mai faină decât ne-am așteptat noi, am fost primiți cu brațele deschise de către fețe familiare, prieteni și familie. Adevărul este că ne-a fost mai dor de oamenii de aici decât am vrut să recunoaștem sau să…
Categorie: Inspirație
Nyepi sau Anul Nou în Bali
Inițial am vrut să scriu o postare pe Facebook căreia să îi atașez câteva poze, dar când am început să descriu despre ce e vorba mi-am dat seama că am mai multe de spus, așa că vă povestesc aici. Data de 17 martie este zi de liniște deplină pentru balinezi. Sărbătoarea este numită Nyepi și…
Ceremonia de incinerare a soției regelui din Bali. Tradiții și semnificații
Acum câteva săptămâni am văzut cum în centru, lângă palat, se construiește ceva chiar în mijlocul drumului. Când am ajuns din nou pe acolo era gata construcția. De fapt erau două monumente. Unul era în formă de vacă, iar al doile era o construcție foarte înaltă. Am întrebat ce înseamnă și cei de acolo ne răspundeau…
Cum să vizitezi 5 țări cu mașina în două săptămâni de concediu
Călătoria a intrat în viața noastră acum câțiva ani, cam de când ne cunoaștem. Cel puțin o dată pe lună plecam undeva, măcar două zile, fie și numai pentru a schimba aerul. Tot timpul aveam discuții interesante și constructive în mașină, era ca și cum mergând înainte reușeam să vedem ceva mai clar ce e…
Cum să călătorești cu bani puțini în Europa
Europa nu este cea mai ieftină destinație de călătorie, însă cu câteva trucuri și aspecte de care să ții cont, poți să te bucuri de o călătorie pe bătrânul continent fără să îți golești contul.
Viza pentru Cambodgia, Malaezia și Singapore
Am scris aici despre cum se obține viza pentru Thailanda, Laos și Vietnam. Acum urmează să trecem la celelalte trei țări pe care le-am vizitat în Asia. Pentru Indonezia o să fie un articol separat, întrucât e ceva mai complex și cu mai multe opțiuni pe care le-am aflat și noi pe parcurs.
Cu entuziasm, incertitudini și întrebări ne îndreptăm spre România
Acasă a dobândit multe semnificații pentru noi. Acasă a fost cortul nostru în călătoria prin Europa, au fost apartamentele închiriate prin Airbnb, au fost hotelurile și hostelurile. Nu ne-am referit niciodată la ele pe numele lor de obiecte sau de clădiri, mereu a fost mai vizităm ceva azi sau ne întoarcem acasă?.
Avantaje și dezavantaje ale călătoriei în extrasezon
De ceva timp am început să călătorim destul de mult în extrasezon. În unele țări așa s-a nimerit, în altele am plănuit noi să ajungem în afara sezonului. Acum suntem în Ubud, în Bali, tot în extrasezon. Ne-ați întrebat cum e aici în această perioadă. Ei bine, nu e deloc de speriat sau de evitat,…
Cum era cât pe ce să fim furați la casa de schimb valutar în Legian, Bali
Ieri noapte am ajuns în Legian, la Oceanul Indian. Ne-am gândit că dacă tot nu plănuim să ieșim din Bali, măcar din Ubud să facem o escapadă .
Despre obținerea vizei. Thailanda, Laos și Vietnam
Astăzi o să vă povestim despre cum am obținut noi vizele pentru o parte din țările pe care le-am vizitat, ce dificultăți am întâmpinat și ce e bine să știți.