Bali, între vis și realitate

În Bali am impresia de multe ori că sunt într-un vis. Nu spun asta pentru că sună poetic sau pentru că dă bine să fie scris într-un articol despre călătorie, ci chiar asta simt. Pur și simplu mă uit pe unde pășesc, mă uit în jurul meu și nu-mi vine să cred că eu sunt…

Ce am vizitat în trei zile în Singapore

Singapore este un oraș insular independent situat în sudul Malaeziei. Se află în partea de sud-est a Asiei, dar nu pare că face parte de acolo, nu pare că face parte nici măcar de pe planeta aceasta. Plimbându-te prin Singapore ai impresia că ești într-un film despre viitor. Primele lucruri pe care le-am observat când am…

Cât de scump este Singapore

Când ne gândeam la Singapore, ne venea în minte un loc luxos cu prețuri mari. Asta citisem și călătorii pe care i-am întâlnit ne spuneau aceleași lucruri. Nu vreau să spun că Singapore nu este așa, dar nu e chiar așa. Prețurile sunt mai mari comparativ cu sud-estul Asiei, dar nu sunt mai mari comparativ cu multe…

Curiozități și lucruri de știut despre Singapore

Singapore ne-a impresionat mai mult decât ne așteptam. Nu am venit cu multe așteptări, la un moment dat chiar ne-am gândit să mergem din Malaezia direct în Bali. Ne-am răzgândit pentru că era chiar în drum cum s-ar zice și am zis că merită să ne oprim și în Singapore măcar trei zile. Și ce…

Bali, punctul declanșator al plecării noastre

Am ajuns în Bali după un și jumătate cu emoții, pentru că ne temeam că a fost doar un vis frumos de concediu, doar o iluzie. Ne-am gândit că energia grupului și entuziasmul de atunci au fost cele care ne-au dat acea senzație plăcută și mai puțin locul în sine. Cât ne bucurăm să ne…

Ce să faci în Siem Reap. Atracții, prețuri și fotografii

Siem Reap este cunoscut pentru Angkor Wat despre am scris aici și mai puțin pentru alte atracții turistice. De obicei, oamenii vin pentru puține zile, atât cât să poată vizita templele. Așa am fost și noi sfătuiți să facem. Dar după câteva nopți am continuat să ne prelungim șederea până ce am ajuns la mai bine…

Pe bicicletă la Angkor Wat

Angkor Wat este cel mai mare complex de temple din Cambodgia și cel mai mare monument religios din lume. A fost inițial construit ca un templu hindus, transformându-se în secolul al 12- lea în unul budist. În zona templului Angkor Wat sunt și altele construite, dar acesta este singurul care s-a păstrat cel mai bine…

Zile în care „se poate” vine de unde te aștepți mai puțin

Am ajuns în Kampot acum câteva zile. Kampot este un orășel din Cambodgia, cu o atmosferă boemă, cu câteva atracții prin zonă și câteva cafenele. Ne-am cazat într-un bungalou pe malul lacului, care arăta foarte bine și avea și recomandări foarte bune.

Satul plutitor de lângă Siem Reap, Cambodgia

Satul plutitor de lângă Siem Reap nu este una dintre principalele atracții turistice de aici, iar informațiile pe care le-am găsit pe Internet erau ușor confuzante și recomandările nu foarte bune.